Femeia care nu vine niciodată la ore fixe

 

Nu e punctuală,
Nu vine la ore fixe niciodată.
E o femeie, firește, răsfățată de noi toți
Bucuroși mai ales să nu vină,
Iar dacă vine, măcar să întârzie.

Râdeam noi, la un pahar interzis de licoare,
De moarte râdeam, firește,
Noi toți, adunați la un chiolhan de eternitate

Distribuie prietenilor

Ea e femeia care-și face de cap cu timpul nostru
Nu respectă nimic,
Picioarele ei foarfecă mov asfințitul,
Scoatem bancuri cu ea –”Bulă era pe moarte!
-Și moartea ce zicea?
– Ah, nebunule!”

Eu, îndrăgostit mereu,
Nu-s atras de nurii acestei femei,
Da, mărturisesc, am scris ”Toate femeile sunt frumoase”
Dar zău că pe ea n-am luat-o în calcul

Ea și-a făcut de curând de cap cu un bun prieten,
Viața lui toată a fost un iubăreț,
A iubit femeia în toate pozițiile
Soarelui pe cer
Și nu i-a scăpat nimic din ce adie a genunchi îngeresc.
Ei, bine (ei, rău, am vrut să zic), l-a chinuit năprasnic,
Din el rămăsese scheletul ca o gravură
Pe fundul sicriului care părea umplut cu aer
De l-au ținut popii să nu zboare sub adierea vântului toamnei

Începem să murim de când ne naștem
Hârjoana asta, ca un balans de biele,
Ne ține vii,
Fără ea, fără relativa teamă de ea,
Am uita să ne bucurăm de viață
Adică de sufletul care rămâne etern
Ca o piatră și ca un gândac,
Așa e sufletul de etern, așa e el de nemuritor
Lucian Avramescu, 27 octombrie 2016, Sângeru