Florentin SCALEŢCHI: DREPTURILE OMULUI, SOCIETATEA CIVILĂ, COMBATEREA DISCRIMINĂRII ŞI SECURITATEA PERSOANEI

 

O societate civilă puternică consolidează democraţia alături de pluripartitism,
alegeri libere şi economia funcţională de piaţă (2)

Este clar că nu este vorba numai de o atitudine individuală a parlamentarilor, ci de exprimarea unei voinţe politice a partidelor pe care ei le reprezintă în forul legislativ. Din acest punct de vedere, pentru forţele politice, indiferent de culoarea afişată – portocaliu, roşu, albastru sau alb – societatea civilă nu a contat decât ca un posibil instrument de care să se folosească în campania electorală sau pentru surclasarea adversarilor politici.
Semnificative sunt, din acest punct de vedere, nu numai programele electorale şi luările de poziţie, ci, mai ales, poziţia lor după accederea la putere. Nu favorurile pe care le fac unui reprezentant sau altuia al unei organizaţii neguvernamentale, mai mult sau mai puţin „reprezentativă”, ci poziţia pe care o adoptă faţă de această realitate socială care este societatea civilă contează. Cercul vicios, apărut cu ani în urmă, a continuat şi va continua să existe şi să se manifeste, cu cohorta sa de efecte negative, pentru că nici partidele n-au interes, exponenţilor lor din Parlament nu le pasă. şi totul merge înainte, în dispreţul dreptului cetăţeanului de a-şi face auzită părerea şi a-şi impune opţiunea.
Din păcate, partidele au fost create nu să răspundă cerinţelor şi nevoilor societăţii, ci ale liderilor acestor partide, în dispreţul oricăror norme sociale şi morale. Cu puţine şi nesemnificative excepţii, aceasta a fost şi caracteristica ultimului mandat parlamentar şi, ca să căpătăm dimensiunea reală a fenomenului, amintim că o Comisie parlamentară, în plenul ei, şi-a găsit timp să audieze nişte infractori odioşi, pentru a cerceta unele presupuse încălcări ale drepturilor lor. Dar în cadrul aşa-zisei audieri, nu s-a auzit o vorbuliţă despre drepturile victimelor acelor interlopi, despre atingerile grave aduse de către aceştia şi acoliţii lor asupra vieţii, sănătăţii, onoarei sau bunurilor acestor victime, despre lipsirea de libertate şi exploatarea lor sexuală. De altfel, „audierea” a semănat mai mult cu o încercare de intimidare a organelor de anchetă, decât cu un demers menit să ducă la dezvăluirea unor abuzuri sau la stabilirea existenţei unor încălcări ale unor drepturi fundamentale. Dacă ne gândim la legăturile devenite drepturile victimelor acelor interlopi, despre atingerile grave aduse de către aceştia şi acoliţii lor asupra vieţii, sănătăţii, onoarei sau bunurilor acestor victime, despre lipsirea de libertate şi exploatarea lor sexuală. De altfel, „audierea” a semănat mai mult cu o încercare de intimidare a organelor de anchetă, decât cu un demers menit să ducă la dezvăluirea unor abuzuri sau la stabilirea existenţei unor încălcări ale unor drepturi fundamentale. Dacă ne gândim la legăturile devenite notorii dintre acei infractori şi unii parlamentari, chiar membri ai amintitei comisii, putem să credem că acesta a şi fost scopul real. Aceasta în condiţiile în care, nici comisiile specializate din cele două Camere, nici plenul vreuneia dintr Camere, nu şi-au făcut o fereastră de timp pentru a discuta cu reprezentanţii societăţii civile asupra problematicii specifice asupra căilor şi modalităţilor de cooperare în scopul îmbunătăţirii activităţii de garantare şi apărare a drepturilor omului de către lege şi instituţiile statului.
Cu foarte puţine excepţii, şi acestea numai la nivel individual, nu a existat un dialog real şi substanţial între puterea legislativă şi societatea civilă, nici chiar în situaţiile în care acesta s-ar fi impus cu necesitate. Ne referim din nou la amendamentele propuse de societatea civilă cu ocazia modificării Constituţiei, prilej cu care, la dezbaterile în comisii, n-a fost invitat nici un reprezentant al societăţii civile. Or, Constituţia este legea de bază pentru toţi, emanaţii a voinţei generale, şi nu opera cuiva, produsul vreunui „specialist”.
Această atitudine se face simţită şi în multe alte situaţii în care dialogul este înlocuit cu ignorarea. Pe de altă parte, sunt semnificative din acest punct de vedere respectul şi apreciere pe care le acordă societăţii civile unele instituţii internaţionale, cu precădere cele ale Parlamentului European, consideraţia cu care acestea primesc şi răspund demersurilelor unor ONG-uri faţă de ignorarea voită, am putea spune lipsită de eleganţă, specifică unor instituţii interne de un anume rang (parlamentare, guvernamentale sau ale administraţiei de stat) care nu se „obosesc” să răspundă corespondenţei adresate. In fond, este vorba de aceeaşi atitudine generală, în care nu se pune problema minimalizării importanţei unei organizaţii, ci a problematicii pe care aceasta şi-a asumat-o şi o slujeşte în mod voluntar şi fără efort financiar din partea statului, pusă în slujba societăţii sau cetăţeanului.
Societatea civilă nu intenţionează să se substituie Parlamentului, să se interfereze activităţii acestuia, dar este îndreptăţită să fie ascultată şi opiniile sale luate în consideraţie, tocmai pentru că ea exprimă suma opiniilor unoi categorii mult rnai largi de oameni. Membrii Parlamentulu sunt, în covârşitoarea lor majoritate, membrii unui partid sau altuia. Iar orice partid este exponentul unor interese de grup care nu sunt obligatoriu şi interesele tuturor cetăţenilor Tocmai de aceea, ca for legislativ suprem, principala grija a Parlamentului este aceea de a sluji cetăţeanul şi nu pe altcineva. Or, cum să fii în slujba lui, dacă nu ştii ce aspiraţii, ce nevoi, ce doleanţe are acesta. A asculta vocea societăţi civile devine astfel o obligaţie, o datorie şi nu un „privilegiu” pe care, chipurile, îl acordă puterea omului simplu.
Din păcate, cei care au avut loc pe o listă de partid şi ai dobândit o demnitate, socotesc fie că aceasta este un atribut sacru al persoanei lor, fie un dar din partea conducătorilor partidului, astfel că nu întârzie să revendice importante drepturi şi imunităţi. De aici până la ignorarea şi desconsiderarea cetăţeanului de rând, a alegătorului, a societăţii civile în general, nu este decât un pas. Iar, cel puţin până acum, perioada post-electorală n-a adus încă nici o modificare în această direcţie. Cum, de altfel, nu pare să fi adus nici în atitudinea puterii executive în ansamblul ei, faţă de societatea civilă. (continuarea în numărul viitor).

Distribuie prietenilor

Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI