Giorgiana Radu: Copii, părinți, merite nemeritate și … Eminescu!

giorgiana 1

Cu părinții ne naștem. Copiii ni-i aducem pe lume fără a-i supune înainte vreunei selecții bazate pe calități sufletești sau infirmități morale. Și de ce am face asta, atâta timp cât ei sunt rodul ființei noastre? Așa a fost, așa este și așa se va înmulți omenirea. Sunt însă părinți care nu-și merită copiii și, neîndoielnic, copii care nu-și merită părinții. N-o spun eu, ci o arată, aproape zilnic, realitatea dureroasă.
Vedem părinți împovărați de un trai anevoios, abandonați și uitați în cătune modeste, de copii plecați demult în căutarea altei vieți, presărată cu belșug și nădejdea spre mai bine. Mai mult sau mai puțin știute sunt cazurile părinților, bolnavi și neputincioși, maltratați de copii, ținte ușoare în raza furiilor conștiente sau inconștiente a celor care ar trebui să-i ocrotească, să le bandajeze rănile senectuții. Umilința părinților agresați de propriii copii depășește orice limită a umanului. Omul-copil trece la stadiul de fiară, uitând că cel pe care-l sfâșie nu i-a dat doar viață, ci l-a înconjurat cu o grijă care comprimă în ea multă dragoste și dăruire.
O altă față a binomului copii-părinți, o reprezintă acea categorie de copii pe care unii dintre părinți nu îi merită. Copii care, fără sprijinul părinților, conduși de o intuiție nativă spre reușită, își depășesc condiția și ating nivele demne într-o societate în care e foarte ușor să eșuezi în derizoriu. De multe ori, acești copii își trăiesc singuri biruințele, în absența cuvenitei aprecieri din partea celor care ar trebui să fie mândri de copiii deveniți Oameni.
Există și părinți care-și împing odraslele pe trasee întunecate. În urmă cu niște săptămâni, o știre anunța cum un elev de 13-14 ani și-a agresat fizic profesoara. În urma faptelor sale, copilul a fost reținut, pare-mi-se, pentru 24 de ore. Tatăl elevului, intervievat de reporteri, povestea cum mama i-a dus copilului în arest o pâine, un calup de salam și DOUĂ PACHETE CU ȚIGĂRI. Ce fel de părinte este acela care își aprovizionează copilul, la această vârstă, cu țigări? De ce nu i-a dus, de pildă, o carte cu care să-și consume timpul, îmblânzind poate și pornirile lui atavice?
Ne naștem cu părinți, devenim la rându-ne părinți. În jurul acestui subiect se pot țese multe pagini care să comprime povești reale de viață. Despre merite nemeritate ale unor copii sau părinți pot fi date numeroase exemple, dar ce folos când trăirile tale, ale mele, ale noastre sunt mai apăsătoare decât noaptea așternută fără felinar.
P.S. Acum 168 de ani se năștea, la Botoșani, Luceafărul literaturii române.
„O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi/Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;/Deasupra criptei negre a sfântului mormânt/Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,/Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău …/Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu…”. Să nu așteptăm ca versurile poetului să se adeverească și să se reverse cernite peste noi, și, poate, să luăm aminte din „Glossa” lui Eminescu ce ne arată că „Vreme trece, vreme vine,/Toate-s vechi şi nouă toate;/Ce e rău şi ce e bine/Tu te-ntreabă şi socoate;/Nu spera şi nu ai teamă,/Ce e val ca valul trece;/De te-ndeamnă, de te cheamă,/Tu rămâi la toate rece./Multe trec pe dinainte,/În auz ne sună multe,Cine ţine toate minte/Şi ar sta să le asculte?…/Tu aşează-te deoparte,/Regăsindu-te pe tine…”. Și, cum ar fi dacă sclipirea metaforei eminesciene ar pâlpâi, din când în când, în fiecare dintre noi?

(editorial publicat în Ziarul Prahova)

Parteneri