Giorgiana Radu: Spovedanie

 

Un an. Astăzi, 10 martie, s-a împlinit un an de când viețile noastre se îndreptau spre o altă direcție. Una total imprevizibilă! Plecam, cu beteșuguri fizice, amândoi, spre București, pentru a pregăti internarea de a doua zi. Nu ne era clar ce va urma. Lăsam acasă un copil plângând. Țara se pregătea și ea să intre în război. Unul pe care nu-l mai trăise. Se punea lacăt pe școli, pe libertatea de circulație, pe spitale. Populația toată era debusolată, deopotrivă cu autoritățile. Eram la mila destinului, la îndurarea lui Dumnezeu.

Frica ne copleșea. Toate sentimentele, simțirile de care eram capabili, se matamorfozaseră în frică. Iubirea era frică. Durerea era frică. Necunoscutul purta pecetea fricii. Dar eram amândoi, de mână, de suflet, de speranță. Și a contat enorm. Ne țineam de cald când lacrimile nu mai erau de ajuns pentru a consuma tumultul acela de trăiri. Ne pregăteam pentru o altfel de viață, nu doar din cauza coronavirusului. Ni se preda de la zero un altfel de mers. Pe poantele inimii, ale împăcării, ale acceptării.

Distribuie prietenilor

După 11 zile de spitalizare, datorită doamnei profesor Daniela Bartoș și domnului conferențiar Gabriel Constantinescu, am plecat acasă. Nu ne aștepta viața de dinainte, dar ne era bine. Că suntem și putem merge mai departe.

Astăzi, la fix un an de atunci, am „sărbătorit” tot printr-un drum spre lumea medicală. De astă data, cu mai puțină frică, și multă speranță. La centrul de vaccinare anti Covid din Ploiești, la fostul liceu Ludovic Mrazek, unde Lucian Avramescu a fost primit așa cum se cuvine unui scriitor de talia lui. Tot personalul, de la portar, asistente și medici, toți, s-au comportat cu un profesionalism desăvârșit, dar mai ales cu drag pentru poet. Chiar dacă nu le-a putut recita „Bună seara, iubito”, doamnele s-au bucurat să se poată fotografia cu scriitorul și să primească un autograf. Au fost calde și generoase. Și sunt convinsă – am văzut – că acesta le este comportamentul, indiferent cine este omul care merge acolo să se vaccineze. Aici am constatat ce înseamnă o bună organizare, capitol la care nu prea strălucim, în general.

A fost primul pas către o viață fără Covid. Doamne ajută, să fie de bun augur! De ce am ținut să împărtășesc cu dumneavoastră, cititorii AMPress, aceste frânturi din viața noastră? Pentru că știu că vă pasă, că vreți să-l știți bine pe poetul Lucian Avramescu, și pentru că lucrurile povestite fac bine sufletului. O spovedanie către oameni primitori.

Să ne fie bine, tuturor!