Ioana Duda: Cum îți e bărbatul, așa îți e sufletul

 

Bărbatul nu-i mobilă. Bărbatul nu îl iei de pe stradă, din club ori de la supermarket și îl așezi frumos, în casa ta, în colțul din dreapta, între șifonier și plantă, pentru că și așa era gol acolo și dă bine. Nu îți tragi un bărbat mișto, așa cum faci cu o rochie nouă. Nici nu le povestești fetelor, la o cafea, în timp ce stai picior peste picior și ții o țigară frivol, între buze, cum l-ai agățat tu pe cel mai fain bărbat din club. Nici gând. Mi se pare indecent. Am impresia că te plimbi prin mall în desuuri sexy și, din când în când, lovești cu biciul. Cum îți e bărbatul, așa îți e sufletul. Iar dacă despre sufletul tău vorbești cu atâta lejeritate, am mari întrebări în ceea ce privește respectul față de sinele tău.
Despre sufletul tău vorbești peste un pahar cu vin alb, la o terasă din centrul orașului sau pe malul mării, la apus de soare neîndurător, mai mult șoptit, așa ca pentru tine, cu cea mai bună prietenă, care nu are nevoie de cuvinte ca să înțeleagă tot. Ea va ști, fără prea multe vorbe, că e un bărbat minunat. Cum altfel, din moment ce e lângă tine? Te va vedea mai frumoasă, luminoasă și radioasă, și va ști că l-ai găsit. Cel pe care nu l-ai ales. Că nu te-ai dus la piață să cumperi cireșe. L-ai întâlnit. Ți-au poposit ochii în ochii lui și ai știut. La fel a fost și pentru el.
Oamenii se întâlnesc. Și aleg să treacă și petreacă împreună. Că, vorba poetului, ”iubirea cu forța se cheamă viol”. Bărbatul îți e scut pe pielea goală. Bărbatul îți e piept pe care să îți sprijini capul îngreunat de prea multe mici ori mari păcate zilnice. Bărbatul îți e bucurie și împărtășanie. Bărbatul îți e spovedanie tăcută. Bărbatul îți stă cuminte și tăcut pe suflet. Bărbatul te sălășluiește și îți e templu, și rugăciune. Bărbatul tău ești tu, atunci când nu mai poți fi tu. Preia ștafetă și te trăiește el, în locul tău.
Bărbatul nu ți-l urli, pentru că îți e iubire și tot ce-i adevărat pe lumea asta nu are nevoie să fie rostit. Există, și gata. Iar când știi, nu ai nevoie să îți confirme nimeni asta. Nici măcar tu. Bărbatul ți-l trăiești. Te bucuri de el. Îl privești și îi vorbești cu ochii. Cu privirea îl mângâi, pentru că două mâini nu îți ajung pentru a acoperi atâta suflet. Bărbatul îți e lumină și cale dreaptă. Îți e ibovnic și aer. Bărbatul îți e copil, și frate, și tată, și duhovnic, și camarad.
Iar dacă bărbatul nu îți e toate acestea, lasă-l! Nu e bărbatul tău, care îți strigă numele neștiut încă, de undeva, de aproape ori departe. Dați-vă voie să vă aflați. Iar atunci când asta se va întâmpla, să fiți liberi, curați în gând și sufletul, cu spatele drept, neapăsat de vreun regret ori compromis. Să vă puteți bucura în tihnă, ca însetatul care după zile întregi de pribegie prin deșert își găsește oaza, de aflarea voastră.

Articol preluat de pe ioanaduda.ro