Ion Marin: UN POET SURPRINZĂTOR

 

croitoruO surpriză de proporții ne face  Nicolae Croitoru,  un  dar de suflet și de inimă pentru cei apropiați și numeroșii oameni ce-l apreciază ca om de omenie, de cuget curat, românesc, oferindu-ne acum, la o zi rotundă pentru o viață împlinită, o carte de versuri, de poezii autentice mustind de sensuri și de gânduri puțin comune, de interogații îndrăznețe față de rosturile lumii și vieții omenești, cele mai multe pornind de la notații și observații comune, fulgurații ce sunt însă sublimate în accente lirice la care puțin au acces.

Precum pictura lui Marian Avramescu, foarte potrivitul ilustrator al acestui volum construit ca un obiect de artă intrinsecă, poezia  lui Nicolae Croitoru este figurativ ideatică, cu o versificație aparent facilă, dar gemând de sensuri  și sugestii pe care le acumulează cu fiecare sunet, unele la limita licenței lingvistice precum la marii meșteri ai cuvântului, înotând în culoare și degajând o stare de spirit de împăcare și asumare, de orgoliu temperat, ca om generic făuritor de dumnezei, ca lumină și rațiune a lumii. Multe din aceste poeme sunt de-o naivitate jucată ca picturile lui Pătraș, ici, colo ireverențioase, în care personajul Ion, recurent alături de o serie de alte motive ale imagisticii sale, se hârjonește cu Dumnezeu în copaie, dar nu încetează să-l tot supună unor întrebări existențialiste, tulburătoare.

Distribuie prietenilor

Să nu uităm că unul din cele două doctorate ale autorului este cel de filosofie, cu o viață, cum spune în versurile sale, măcinată de valuri și gânduri, un om care zeci de ani de zile a fost cunoscut și respectat drept  Croitoru de la cultură, ceea ce era un fel de brand al vremii, o garanție pentru cei aflați în umbra ghilotinei cenzurii că vor  fi salvați în ultima clipă. Ceea ce, cei mai mulți dintre ei,  n-au uitat, revenind mereu în amintirile lor, a sutelor de artiști, de actori, regizori, poeți, scriitori, ziariști, ca o excepție de la ceea ce însemna activistul, înaltul om politic, de fapt, ca un zăgaz și un reazem de solidaritate în fața ineptelor comandamente ale vremii. Pe care nea Nicu Croitoru, azi dedicat investițiilor sale și ale familiei, le identifică și acum, în forme schimbate, dar cu fundamente și intenții și mai pernicioase, dar nemaiputând să le zăgăzuiască prin rezoluții și propriul risc, le prinde în insectarul frânturilor sale de vers, încercând să le înfășoare în ceara speranței și durerii înăbușite care, însă, sunt mai curând reduse, cu indicibil umor,  la micimea lor stridentă.

Talent nativ cât se poate de tușant, dar în expresia căruia se întretaie ecouri din multe lire ce sunt totuși redate într-o sonoritate unică și originală, aproape  fiecare poemă find fasonată  până la forma la care simți că o tușă în plus ar dăuna întregului,  pornind, câteodată,  de la o imagine ai zice comună, în genul autorilor de pastel sau poeților așa-zis minori, ca Topârceanu sau Minulescu, ca să urce neașteptat spre culmi de sonuri argheziene sau chiar eminesciene, spre reverberații din Nichita, Sorescu sau Păunescu, dar de fiecare dată deloc gratuit, cu adâncimi din lirica mare și, în plus, cu o muzicalitate, cu o cantabilitate ce  amintește de grația și profunzimea liedului.

Multe din poezii sunt, de altfel, de dragoste, de mare gingășie și profunde trăiri, nu puține din perspectiva serenității deloc înnegurate, a toamnei ce mai poate cânta, cum spune într-un titlu bine ales, ca marea lor majoritate, dealtfel, a zăpozilor, cum spune cu unul din cuvintele lui rare, aproape unice în poezie, ce reflectă zvâcniri primăvăratice, o adevărată bijuterie demnă de un mare liric fiind poezia ”Ana” dedicată soției sale, abia acum când a hotărât să dezvăluie și pentru ea nestinsa sa vocație și pasiune poetică pentru prima dată în viață, buchet și dar de dragoste perpetuă.

Însă este un dar de mare emoție și pentru noi toți cei ce-l serbăm într-un dublu eveniment, cel al crugului exemplarei sale vieți și cununei minunatei sale cărți de poezie, pe acest bărbat de acțiune și de curaj, cu o carieră de mari împliniri și izbânzi, rămas mereu de partea celor cuminți și de bună credință, așa cum l-au croit părinții, tatăl Coman și mama Maria și generațiile de Ioni și Marii, simpli și înțelepți, cărora le dedică omagiile sale peste timp și gând, fiind în același timp, acest volum de autentică poezie și o trăire testamentară pentru reușiții săi copii și nepoți, ca și o urmă apăsată pentru cei ce vor fi.

Este o mare bucurie neașteptată pentru cititori, pentru cei care nu aveau de unde să-i cunoască această aplecare pentru vers, șlefuindu-l nopți de nesomn creativ ca un autentic om de condei și de carte, căutând și găsind rime și versuri atât de izbutite, întocmai ca un împătimit exclusiv al poeziei, deși pentru el nu este decât un violon d`ingres, un chip plăcut și folositor de petrecere a timpului, cum frumos spunea cronicarul, un hobby de înalt  rafinament, așa cum stă bine unui boier al spiritului și sensibilității ce a rămas și a fost întodeauna Nicolae Croitoru. Astăzi, cu o atestare ce și-a   dat-o singur, spre rotunjimea de sens și durată a unei vieți adevărate.