Copiii născuți după apariția Internetului și a celorlalte tehnologii asociate, de tipul laptop, tabletă, x-box, smart phone, au fost numiți de cercetători „nativi digitali”. În prezent, în spațiul public, părerile cu privire la beneficiile și dezavantajele pe care utilizarea noilor tehnologii le creează la nivelul dezvoltării psiho-emoționale a acestor generații sunt împărțite. Astfel, și deschiderea adulților față de accesul copiilor la aceste medii de comunicare este diferită: unii le permit copiilor să folosească excesiv tableta, jocurile pe calculator, rețelele de socializare, alții le interzic aproape total. Care este soluția optimă în aceste situații, ne spune lect.univ.dr. Minodora Sălcudean ( Facultatea de Științe Socio-Umane, ULBS) autoarea cărții „New media, Social Media și jurnalismul actual”, lansată anul acesta, în luna mai.

În cartea pe care ați publicat-o recent este analizată și situația nativilor digitali, a copiilor născuți după evoluția Internetului, prin prisma raportării la noile media. Care sunt ultimele tendințe în privința acestui subiect?

Când vorbim de tendințe, ne referim, volens nolens, la cei care dau tonul, adică la țările avansate tehnologic, pentru care Internetul si fenomenele asociate au devenit obiecte serioase de studiu. Spre exemplu, cercetătorii din zona științelor socio-umane (sociologie, psihologie, comunicare etc.) sunt preocupați, de ani buni, de actanții privilegiați ai noilor media: nativii digitali. Prin contrast, noi cei care ne-am născut și am copilărit înainte de apariția noilor media am fost incluși în categoria „imigranților digitali” (Marc Prensky), o taxonomie simplă, dar care ne ajută să înțelegem felul distinct în care ne raportăm la lumea digitală. Mai mult, ne ajută pe noi, adulții, să înțelegem că nevoile și așteptările copiilor și tinerilor, mă refer la cele legate de sistemul instituțional de educație, s-au schimbat fundamental, în contextul exploziei tehnologice. În țări precum Marea Britanie, se acordă, spre exemplu, o atenție sporită „noii alfabetizări”, adică inițierii în universul computerelor și al noilor media, încă de la vârste foarte fragede. În ceea ce privește generațiile tinere și foarte tinere, sigur, valul critic din Occident, dar și de la noi, accentuează angoasa printr-o perspectivă radicală, deseori, demonizantă și apocaliptică. Din fericire, există și voci care vorbesc despre impactul tehnologiei asupra nativilor digitali mult mai pragmatic, de pe o poziție optimist-temperată, care validează, de fapt, atu-urile incontestabile pe care le aduce cu sine fenomenul. Această perspectivă nu neagă dezavantajele și riscurile, ci le identifică, le analizează și propune contracararea lor.

Practic, prin ce se caracterizează această generație a nativilor digitali?

Dacă m-aș plasa în tabăra scepticilor, anxioșilor și criticilor extremi ar trebui să mă prevalez de toate prejudecățile care circulă pe seama adolescenților de azi: că sunt dependenți de calculator, de jocuri în rețea si de gadget-uri, că au devenit obsedați de vizibilitatea online, că social-media i-a transformat într-o generație de egolatri și narcisiști, că tehnologia i-a făcut incapabili să interacționeze și comunice normal, față în față, că nu mai au deloc apetit pentru lectură etc. Aș putea continua lista clișeelor pe care le aud zilnic de la părinți, educatori, psihologi pe această temă. Dar nu am să fac asta, pentru că
eu văd altfel lucrurile. De aceea, mi se pare onest să vă răspund dintr-o triplă perspectivă: a părintelui, a pedagogului și a cercetătorului preocupat de new media. Nativii digitali nu sunt extratereștri. Sunt copii și tineri care continuă să aibă aceleași nevoi psiho-sociale fundamentale, în absența cărora nu se vor putea dezvolta armonios. Ele țin de iubire și atenție, de securitate și stabilitate, de susținere și motivare, de relaționare și apreciere etc. Ce-i face diferiți de generațiile anterioare? Acești copii au abilități uimitoare de a manevra dispozitivele electronice, o rapiditate, o facilitate și o disponibilitate nemaiîntâlnite de a se sincroniza și de a se adapta la versatilitatea lumii digitale, de a produce și distribui conținuturi multimedia. Interconectarea în sine, nu-i face mai răi sau mai buni, ci îi face doar diferiți. Nativii digitali sunt copii și tineri care continuă să aibă nevoie de modele, de adulți responsabili care să-i orienteze și să le dezvolte un autentic simț al valorilor, să le dezvolte simțul selecției și al calității.

„Știm cât de ușor și inocent poate ajunge un copil de 8-9 ani pe site-uri interzise, cât de fragilă este în mintea lor granița dintre real și ficțional”

Părinții și profesorii de astăzi, se împart, în mare, în mai multe categorii. Unii fie îi uită la tabletă sau jocuri pe calculator, alții, dimpotrivă, interzic aproape total accesul copiilor la noile tehnologii informaționale. Care să fie oare raportul corect?

Orice abuz e distructiv și orice extremă, pernicioasă. Asta e valabil și în cazul ideologiilor politice, al consumului de zahăr sau al contactului prelungit cu tehnologia . În ciuda predilecției copiilor pentru dispozitive digitale (aveți în minte reclama, foarte ingenioasă, de altfel, cu paleta de tenis pe care un adult o oferă unui copil pentru a-i proba abilitățile sportive, însă puștiul își trece, spontan și natural, degetul arătător pe suprafața cauciucată, în încercarea de a o accesa la modul digital?), dacă sunt corect încurajați și ghidați, copiii vor găsi mereu satisfacții foarte mari în activități sportive și în jocurile dinamice din curtea școlii sau din fața blocului. Ei vor căuta compania altor copii cu preocupări similare. În cazul fiului meu și al colegilor lui, e interesant să observ cum folosesc rețelele sociale pentru a organiza un meci de fotbal real, cu toate aspectele pragmatice pe care acesta le implică, de la costurile închirierii terenului, până la dispozitivul strategic al meciului. După ce vin epuizați acasă, continuă să comenteze online ce s-a întâmplat pe teren. La fel procedează și cu acțiunile de voluntariat în care sunt implicați, cu excursiile, cu turele de biciclete etc. Iată un exemplu banal de coabitare fericită între off și online.
Personal, consider că, atâta timp cât sunt mici, contactul copiilor cu tehnologia ar trebui limitat în favoarea mișcării, a disciplinei sportive și a competițiilor reale prin jocuri în aer liber. Exercițiile cotidiene de socializare, compania altor copii, jocul, mai ales, negocierile, chiar și cele mai dificile, sunt cele mai naturale și productive căi de a crește frumos și echilibrat. Nici smartTV-ul și nici tableta nu vor putea înlocui contactul cu ființa umană (dar și cu celelalte ființe vii) și tot ceea ce generează acesta: emoții, stări, sentimente, trăiri. Pe măsură ce copilul crește, predilecția pentru lumea digitală va fi tot mai evidentă: manevrează gadget-urile cu o ușurință incredibilă, învață din zbor jocuri, își descarcă singur aplicații, caută febril pe internet ceea ce îl interesează. Aici, intervenția adulților este capitală. Știm cât de ușor și inocent poate ajunge un copil de 8-9 ani pe site-uri interzise, cât de fragilă este în mintea lor granița dintre real și ficțional, cât de marcat poate fi de imagini șocante, de neînțeles pentru mintea lui. Așadar, a-i pune la dispoziție tehnologie, dar a-l lăsa singur în mediul online e ca și cum l-ai lăsa nesupravegheat la piscină. Desigur, comparația e forțată, dar vreau să subliniez că riscurile pot fi uriașe. În afara instalării unor softuri de filtrare și control, părinții ar trebui să-și monitorizeze îndeaproape copiii, să știe ce accesează și să se răspundă abil și prompt curiozității lor.
Pe de altă parte, și refuzul total al tehnologiei sau interzicerea acesteia mi se pare o exagerare contraproductivă din partea adulților, care văd doar partea întunecată a noilor media. Copiii de astăzi au nevoie de inteligență digitală ca de aer. Asta în cazul în care nu dorim să îi izolăm complet de lume. A fi inteligent digital înseamnă, implicit, a-ți dezvolta mecanisme de protecție în mediul online, a te adapta eficient, a fi responsabil și activ din punct de vedere civic și a munci performant în lumea globală.

„Observ că mulți dintre adulți nu fac distincția între privat și public pe Internet, neînțelegând că exhibarea cu orice preț și fără discernământ le poate aduce prejudicii ireversibile”

Care considerați că sunt pericolele reale pe care le implică uzul prelungit al Internetului și al jocurilor pe calculator?

Cel mai adesea, psihologii avertizează asupra riscului dependenței. Ca orice formă de adicție, și dependența de calculator, Internet sau console video are consecințele asupra sănătății fizice și mentale. Acestea se manifestă prin izolare, apatie, dezinteres școlar, dar și dezinteres pentru alte activități, scăderea stimei de sine, nesiguranță socială. Contactul abuziv cu tehnologia va genera dezechilibre, pe termen lung, și o fragilitate emoțională dificil de redresat. Cei mai în măsură să detalieze aceste aspecte sunt psihologii și psihiatrii care se confruntă tot mai frecvent cu asemenea cazuri.
Un alt pericol, puțin conștientizat la noi, se referă la supraexpunerea copiilor și adolescenților pe rețelele sociale. Observ că mulți dintre adulți nu fac distincția între privat și public pe Internet și că nu înțeleg că exhibarea cu orice preț și fără discernământ le poate aduce prejudicii ireversibile. Eu nu aș fi de acord ca un copil să-și facă un cont de Facebook, înainte de vârsta minimă admisă – chiar și la 13 ani mi se pare prea puțin! E o chestiune de principiu, mai întâi. Când completează câmpurile cu date, copilul mai mic ar trebui să mintă, cum se întâmplă, de altfel, frecvent, cu privire la anul nașterii. E doar un amănunt. Ca să nu mai vorbim de faptul că acești copii predispuși la a-și dezvolta rapid abilitățile digitale, nu au, totuși, mecanisme de protecție împotriva hărțuirii, a infracționalității din mediul online, a pedofiliei sau a altor forme grave de abuz. Foarte adesea, adolescenți de 11-12 ani posteaza fotografii aproape nud, primesc necunoscuți în listă, conversează cu ei, își dau date private, adică, într-un cuvânt, devin potențiale și inocente victime, fără să găsească, din păcate, sprijin real în adulții responsabili din preajma lor.
În fine, ar mai fi de subliniat că un fenomen ca bullying-ul, adică hărțuirea, batjocorirea, umilirea, marginalizarea, agresiunea etc. la care sunt supuși unii copii de către colegi sau de către alți copii, este prezent și în mediul online, nu doar la școală sau pe stradă. Cunosc cazul unei adolescente de 14 ani, care care a fost ridiculizată și etichetată un an întreg de către colegi, atât prin mesaje private de pe conturi anonime, cât și în grupul online din care făcea parte. Părinții au sfârșit prin a o muta de la școală și a o duce la psiholog, în momentul în care semnele depresiei erau deja instalate. Vreau să vă spun că sunt multe cazuri de acest fel pe lângă care trecem mult prea senini, ca părinți și educatori.

Presiunea pe care adolescenții de astăzi o resimt cu privire la apartenența la societatea virtuală, definește această generație mai degrabă ca pe una a „nativilor digital” sau a „naivilor digital”?

Discutabil. Cred că și și. Nativi digitali sunt oricum, fie că vor, fie că nu vor. Se nasc și cresc într-o lume digitalizată, de care nu mai poate face aproape nimeni abstracție, astăzi. Dar într-o măsură considerabilă pot deveni și „naivi digitali” (Danah Boyd), de vreme ce sunt lăsați să se arunce în mediul online fără protecție, având, oricum, credulitatea și inocența specifică vârstei. Mulți dintre ei nu au o ancoră puternică în viața reală, din cauza problemelor familiale, iar refugiul în mediul online, deseori sub o identitate ficționalizată, funcționează ca o supapă salvatoare. De pildă, fenomenul selfie-urilor la adolescenți a fost corelat cu un nivel scăzut al stimei de sine, acolo unde autoexhibarea iconică tinde să devină obsedantă. Ar fi, de fapt, reversul lipsei de atenție din viața reală. O probă a naivității nativilor digitali este și lipsa capacității de analiză și selecție a conținuturilor, care vine din incapacitatea de a evalua sursele din mediul online. Cu alte cuvinte, aderă ușor la idei și convingeri pe care le cred la modă, fără să caute argumente raționale pentru a le valida. Din acest punct de vedere, viralele Gangnam Style sau Harlem Shake sunt emblematice pentru mimetismul și gregarismul generate și întreținute de Internet.

„Îi numim ironic generația copy/paste, dar nu le vorbim despre surse credibile, despre proprietatea intelectuală și drepturile de autor”

În carte subliniați rolul pe care profesorii îl au în a-i familiariza pe elevi cu noile tehnologii și atrageți atenția că în România educația se face încă în stil rudimentar. Ce soluții vedeți?

Foloseați, într-o întrebare anterioară, expresia “societatea virtuală”, dar iată, trăim un paradox: relațiile pe care adolescenții le întrețin pe grupul de whatsapp sunt, de multe ori, mai autentice decât relațiile (vidate de conținut relațional) pe care le au cu unii profesori de la clasă, cu care interacționează direct, aproape zilnic. Îmi amintesc, cu un an-doi în urmă, enunțul unui profesor de liceu care se lăuda că adoră tăcerea din clasă, încărcată de spaimă, din minutele în care răsfoiește tacticos catalogul, pentru a extrage de acolo o victimă care urmează să fie ascultată. M-am simțit dintr-o dată proiectată într-un trecut sumbru și carceral. Unde este de fapt realul și unde virtualul, adică inexistentul, atâta vreme cât omul de la catedră rămâne în captivitatea unei lumi impermeabile la nou și schimbare, fiind tributar unei mentalități rigide pe care nu o poate depăși. Am atât de multe exemple în sensul ăsta. Adolescenții sunt ființe emoționale și reactive prin excelență. A-i captiva, a-i aduce aproape de tine, a-i face să iubească ceea ce predai înseamnă cu mult mai mult decât a le livra conținuturi fade, seci, pur informative. A-i pune să memoreze și să reproducă textual, a-i „asculta” și evalua cantitativ echivalează cu a-i depersonaliza, a-i nivela, a-i reduce la un convenționalism sterp. Nu mai dezvolt, deși sunt multe de spus, pe tema asta. De aici, însă, ar trebui să înceapă schimbarea. Desigur, există și situații admirabile și exemple de practici minunate și creative, dar acestea sunt încă destul de izolate pentru a le considera un trend vizibil în învățământul românesc.
În ceea ce privește noile media, ca dascăli trebuie să ne resetăm și ne repoziționăm în raport cu nevoile, așteptările și habitudinile nativilor digitali. În loc să punem etichete, să ironizăm și să criticăm, am putea încerca să înțelegem ce se întâmplă. Nativii digitali sunt seduși de imagine și interacțiune. Au abilitatea de a scana și procesa mental, într-un timp foarte scurt, conținuturi multimedia complementare. Sunt o generație vizuală care e predispusă să asimileze, dar și să producă informație iconică: slide-show-uri, diagrame, hărți interactive, infografice, imagini statice și dinamice combinate cu simboluri grafice etc.
În aceste condiții, e clar că modul tradițional de expunere îi exasperează și îi îndepărtează, practic, de finalitatea actului didactic. De fapt, inadaptații suntem noi. Îi numim ironic generația copy/paste, dar nu le vorbim despre surse credibile, despre proprietatea intelectuală și drepturile de autor. Îi acuzăm că preiau informație fără discernământ, dar nu îi învățăm cum să evalueze corect un site web și cum să decanteze conținuturile tendențioase sau cu potențial manipulator, ne enervăm că apar în costum de baie pe Instagram, dar nu le explicăm care este granița dintre spațiul intim-privat și cel public. Le reproșăm că “nu pun mâna pe carte”, deși nu vedem că își descarcă pdf-uri gratuite sau citesc online, obișnuiți cu hipertextul și cu informația adiacentă oferită hiperlink-uri.
Că tot mă întrebați de soluții, consider prioritară investirea în resursa umană din educație. Avem noi, de pildă, oameni pregătiți să evalueze conținutul și calitatea manualelor digitale și să înțeleagă faptul că acestea nu au rostul doar de a reproduce pe suport electronic conținuturile din manualele tradiționale?
Înțeleg profesorii cu adevărat cât de profunde sunt schimbările și că ignoranța digitală asociată cu inadaparea și lipsa noastră de înțelegere nu fac altceva decât să adâncească prăpastia dintre noi și copiii lumii digitale?

Cum poate fi obținută o comunicare eficientă între tipurile de generații, pe de o parte între părinții care nu au crescut cu această tehnologie și copiii care s-au dezvoltat în mijlocul ei?

Dacă vom cădea în plasă și vom accepta printr-o atitudine reactivă provocarea în „momentele de criză”, avem toate șansele să eșuăm într-o lamentabilă gesticulație de părinți isterici și într-un dialog al surzilor. Dacă dimpotrivă, înțelegem că monstrulețul este hrănit exclusiv cu propria noastră agresivitate și lipsă de înțelegere, vom recurge la stratageme mai subtile. Spun asta pentru că foarte multe conflicte dintre părinți și adolescenți pleacă de la uzul prelungit al device-urilor.
M-am întrebat dacă, în calitate de părinte, trebuie să-ți dezvolți nivelul de inteligență digitală pentru a putea înțelege si contracara riscurile asociate noilor media. E o soluție care ar putea da rezultate, dar care ar trebui să vizeze mai degrabă educatorii și profesorii, în calitatea lor de pedagogi profesioniști. Părinții, în opinia mea, trebuie să ofere dragoste, atenție și susținere în mod real și factual prin comunicare deschisă. Odată îndeplinit acest rol, lucrurile se vor așeza într-o albie firească. Prin urmare, insist asupra unei idei pe care am invocat-o, oarecum, într-un răspuns anterior. Tehnologia nu este rea sau bună, în sine, rele sau bune sunt doar felul și scopul în care o folosim. Sursa- sibiu100.ro