s-a făcut lumea toată deodată pustie

a murit nebocită biata de poezie

un organ mic și blând, stând în piept ca-n cutie

era vie, azi moartă-i, dar nepusă-n sicrie

a murit, iar în locu-i, lumea poartă ceva

nu în piept, ci în mâini, pare din mucava

toți se uită hipnotici, ca-n oglindă, în ea,

sau în el, că nu-i cert, de-i pantof sau lulea

n-avu parte de slujbă la biserici să-nvie

nici de doliu pe steag pus la academie

fiiind ea doar un fel de butaforie

nu era cu adresă scrisă la primărie

și, vorbind serios, cina naiba s-o știe

azi, în loc, lumea poartă o religie nouă

omul tot i-o mașină ruptă straniu în două

nu mai calcă pe rouă, ci dă clicuri pe rouă

de nu plouă afară, căutări dă pe plouă

și iubirea cu șoapte și cu patimi s-a rupt

ne iubim iluzoriu, chiar algebric abrupt

azi copiii se nasc la un sân deja supt

nu vorbesc, dau mesaje spre alt suflet corupt

ce se-ntâmplă cu noi, prinși de boală sunt toți

bietul suflet e azi confiscat de roboți

sentimentele umblă electronic pe roți

iubirea-i ca un cod între doi mafioți

s-a făcut lumea toată de o vreme pustie

a murit de o boală pe care nimeni n-o știe

ceva pus în noi, se numea poezie

nu sunt doctori să-i facă autopsie

și totuși, un comunicat de la academie

s-ar cuveni pentru vecie

Lucian Avramescu, 1 noiembrie 2018, Sângeru

Imaginea –  alexandram.ro