Lucian Avramescu: Buni zori, mi-o luă înainte îngerul

Buni zori, mi-o luă înainte îngerul, care
După aripi se vedea că nu-i unul oarecare
Nu conta detaliul de a fi mare
Ci cum și le bălăngănea (aripile) ca pe două picioare

Își sprijinea incomensurabila zeitate
Meditativ, pe coate,
Îi stătea bărbia
Ca a gânditorului din Hamangia

Ce faci, mă interogă el
Cum ai întreba, de poartă nouă, un abia fătat vițel,
Ce menire ți-au dat cele trei ursitoare
Care nu sunt mereu binevoitoare?

Păi, zic, cu sufletul care nu devenise prin muțenie greu,
M-au lăsat să mă uit când vreau la Dumnezeu
Atunci când pe o buturugă de neliniști
Mă aflu doar eu

Mi-au dat o privire care aduce alinare
Celui care crede că nu mai are scăpare
Și mi-au mai dat-o ca stea,
Pe femeie, mi-au tăiat inima-n două
Și mi-au cusut-o la loc, punând-o înăuntru pe ea

După asta îngerul a luat un formular, ca la vamă,
Și m-a întrebat, notând răspunsurile, de tată, de mamă,
Maximilian și Virginia, am zis,
Iar îngerul își trăsese aripile sub el, concentrat pe scris,
Ziua de naștere? 14 august, în buletin 15, pune-mă la jumătate,
Oricum, actele răvășite-mi sunt toate

Răspunde corect, știu bine
Că în unele privințe te-au lăsat să alegi pe tine!

Am ales, îngere, să zidesc pietrele vorbelor în poezie
Fiindcă inima mea, cu ce ți-am spun că are înăuntru, scrie

Spui, se încruntă îngerul, că scrii cu pană făcută din femei?
Cu femeia scriu îngere, eu sunt călimara, iar stilou e surâsul ei,
Desigur și despre păduri, iarbă și fluturi scriu
Despre cum a găsit Moise apă-n pustiu,
Despre Luna care stă pe cer ca o taină mare
Și, firește, certându-ne uneori, despre Soare

Formularul se umplea la rubricile toate
Nu era niciuna despre zeitate
În schimb revenea alta stranie, se chema singurătate.

Ce notez aici?
Privirea îngerului arăta ca un bici

Anuleaz-o cu X îngere, te rog, scriu rugăciuni și postesc,
Dar taie rubrica asta în care nu mă regăsesc
Știi bine
Că singurătatea mea nu-i chiar ca a unui roi cu albine
Dar mă îngăduie măcar pe mine însumi cu mine

Se lăsase de noapte, de zori, de pustiu
Nu mai știam nici să răspund, nici, ca el, să scriu
Îngerul părea la rându-i obosit
Și s-a culcat, știam că nu doarme, cu capul pe umărul meu
Ca pe un pridvor de schit

23 februarie 2021, Sângeru