Cât o mai fi, cât o mai fi să te iubesc
îi spusei din ușa peșterii mele,
din cerdacul meu împărătesc,
o să-ți iau din somn mai mult sau mai puțin
o să-ți beau, că prea-l neglijezi, paharul cu vin,
îți voi alinta cu palma cuvintelor mele zgrunțuroase
pulpele mătăsoase,
pe spinare
și pe unghiile tale care de la naștere au aceeași culoare
voi scrie cu creion subțire
cuvinte întortocheate de iubire

Cât o mai fi, cât o mai fi să te iubesc
îi spusei din ușa peșterii mele,
din cerdacul meu împărătesc,
îți voi șopti
improvizate poezii
care-ți lasă uneori în burtă înaripați copii
și niciodată, niciodată
n-o să fii ca altele și ca în viața ta de altădată
neglijată,
în mijlocul peșterii mele
pe deget îți voi pune din iarba cuvintelor inele,
câte povești îți voi inventa
în care tu ești única regină a mea
ce altceva ți-ai mai putea dori
născătoarea mea de uriașe volume de poezii?
Lucian Avramescu, 25 ocrombrie 2018, Sângeru