Se dedică memoriei lui Ion Brădeanu

Luna s-a risipit moale
Arătându-mi singura cale
Ce duce spre gândurile dumitale

N-o văd, pitită-i poate în nori, undeva
Şi de-acolo luminează singura coborâre a mea

E târziu, poate te-ai culcat
Cu îngerii, în alt pat
Să-ţi ţină de cald şi de rugăciune
În pustiul ăsta care nu mai apune

Unde sunt drumurile, unde
Treceam Cricovul prin mătăsoasele-i unde
Spre casa care lumina
Cu luna pusă în geam, după perdea

Satul respiră greu, dus  dincolo de brădet
Sau eu cobor către tine
Din lungul război mondial
Cu piciorul în raniţă, mult prea încet

Câtă cale, câtă cale
Pentru a săruta cele două tălpi ale dumitale
Între care m-ai primit
Aşa ciung şi aşa obosit
Iar tălpile au rodit

27 ianuarie 2019, Sângeru