Lucian Avramescu: La un lat de palmă de Dumnezeu

Aurel Baranga, care și-a ocupat în bibliotecă locul destinat uitaților, scria undeva, poate în ”Satirice”, un soi de adagio ironic: ”de când au apărut avioanele, privim la zborul păsărilor cu indulgență”. Tot sărind capra îngâmfării peste masă, peste casă, peste căpița cu fân a stelelor, mereu mai înalți ca noi înșine, ne și vedem la un lat de palmă de Dumnezeu și chiar mai sus.

De câteva zile, surghiunit într-un spital, poate cel mai mare din România, dar liniștit ca o cavernă, am timp – intrat aici fără cărți, fără alimente, doar cu nevasta și doctoriile uzuale – am timp să mă îndop cu televizor. Pe vremurile astea de ciumă, grave, triste, mormântale, televizorul – pe care parțial îl scosesem din viața mea – confirmă îngâmfări, plasează în centrul prezidiilor, presupuse acum, fiindcă nu mai sunt la vedere, spledida nulitate. Nu-i vorba doar de politicieni, cocoțați asemeni corbilor pe hoitul coronavirus, proaspăt încă, ci și de culți în cap. Un critic literar, lăudat de Europa Liberă în vremea ciuruitului de Crăciun cu tot atâtea gloanțe câte pentru un regiment de condamnați, e în prim plan nu pentru a vorbi despre Călinescu și Nichita, ci despre coronavirus. Doct, somptuos ca o chiflă, îndoit ca un vierme care roade. În vremurile alea când poza în dizident, era văzut adesea la ușile grangurilor din Comitetul Central și uneori obținând audiențe la Tovarășa. În chestiuni patriotice, firește. Molima de azi are în ea pesemne un nedeslușit filon de simțire românească, iar criticul se oferă benevol, cu iscusința lui care a învins două milenii, să-l disece cioclopedic. El e descoperitorul avionului care privește indulgent păsările care zboară.

De politicieni nu mă ating în vremuri de coronavirus. Acum și aici nu e nevoie de genii, ci de gospodari. Firește că toți joacă alegerile viitoare, sunt atenți la slănina care se împarte fără mari sforțări, DNA-ul e și el în carantină, cum sunt în carantină toate cele ce sunt și mâine vor rânji la soare.
Avioanele, ca pelicanii, își refuză ultimul zbor, lipite de sol ca niște cloști care clocesc ouă de neant. Cine să mai ia în bășcălie păsările? Baranga se întorce și el în bibliotecă, ratând un aforism. Râmân, mai înalți ca Dumnezeu, cei care – în televizor – au inventat avioanele care nu zboară și leacul ciumei care nu există.

Distribuie prietenilor

P.S.
Diseară îmi sosește, grație nepotului meu Alexandru Tomescu, din India, unica doctorie care cică ar întârzia evoluția bolii care m-a luat în primire, harpie care omoară, dar lasă mintea întreagă. Din Israel, prietenul meu Avi, mi-a transmis opinia unui savant din țara lui care spune că boala mea ar fi ca a savantului Stephen Hawking care s-a născut cu ea, dar a trăit cincizeci de ani în rotile. Ea e atât de rară încât doar un om la o sută de mii o poate face. Eu am trăit o viață lungă fără rotile și fără genialități. Cineva, flatându-mă, mi-a spus că geniul bunului simț nu m-a părăsit niciodată. Nu te poți certa cu lumea în vremuri de ciumă!