Aripile păsărilor treceau, deci erau trecătoare
Eu sub aripile lor stăteam
Privindu-le cu neasemuită încântare
Dar, fără să-mi dau seama, eu însumi treceam

Clenii urcau râul,
Înotătoarele lor agitate
Îmi transmiteau încrederea că viaţa e nemărginită
Şi că ei vor birui cascadele toate

Tu îmi spui că ţi-e frig
De pe partea cealaltă a muntelui îmi spui
Iar eu de aici,
Nu am cum încălzi verdele ochilor tăi căprui

E seară, privesc de pe munte
Undeva departe, în vale
Lupii rod o căprioară, iar eu plâng ca şi când
Ar fi oasele tale

De ce mi se pare că este etern trecătorul
De ce mi se pare secunda infinit
Şi de ce plecăm, de ce,
Când abia am venit

23 februarie 2019, Sângeru