Lucian Avramescu: Doar șoaptele mele, îndărătnico, te-au dezbrăcat

 

Cerbul tare al munților
Cu falnica lui coroană adună ciutele în juru-i
Iar pe cele care i se împotrivesc
Cu forța le subjugă

Eu – cu tine vorbesc – îndărătnico,
Femeie pe care nimeni și nimic
N-o putea cuceri,
Cu ce oare ți-am dat jos
Zidurile ca de cetate ale veșmintelor?

Distribuie prietenilor

Frumoșii flăcăi ai dealurilor
Roată îți dădeau,
Curtezani veniți de aiurea
Chemați ca-n Odiseea, de spledida singurătate a Penelopei,
Uitau să mai plece din juru-ți,
Bogăția ruina strălucirea spadei,
Iar luptătorul era biruit
De un altul mai aprig ca el

Eu, cu ce ți-am învins, oare, îndărătnicia?
Cu ochii mei verzi de căprui?
Alții te priveau cu ochi mai verzi ca ai mei.
Statura mea
Și țanțoșul mers
Să fi biruit absența cu care priveai împrejur?
Am îndoieli, fiindcă dealurile revărsau din sate
Curtezani cu bicepșii tari,
Alămurile mândriei lor făceau să răsune văile
Și nimic nu le stătea împotrivă,
Cu excepția frumuseții tale fără de măsură,
Visătoare ca un susur de izvor în munți
Pe care buzele niciunei vietăți
Nu erau sortiți să-l atingă

Și totuși, ca o pasăre din tufișuri care-și alege nota muzicală,
Ca o iederă care-și găsește greu trunchiul pe care să urce
Pe mine m-ai ales, îndărătnico,
Și doar șoaptele mele te-au putut birui,
Ele ți-au găsit nasturii sufletului și chiotorile secrete,
Blânde au decupat cuvintele mele icoana goală a trupului tău,
Cuvinte mai puternice decât un strigăt de luptă,
Cuvinte, cuvinte,
Cuvintele poemului meu de iubire,
Plămădite din firava mea respirație,
Melodioase sub geana soarelui
Care, apunând, ne dădea părinteasca încuviințare

Lucian Avramescu, 31 octombrie 2018, Sângeru