Poetul și jurnalistul Lucian Avramescu rămâne convins că ”simularea” vine din toate direcțiile, iar ”adevărul este înmormântat oficial, așa cum sunt înmormântate victimele”. Poetul Avramescu spune că trebuie căutat nu neapărat adânc, ci măcar la suprafață, fiindcă și „suprafața e umflată”.
”Cadavrele, crimele, minciunile sunt, multe, la suprafață, ca ultimele rămășițe umane, aruncate peste șanț, în pădure. Nu este nevoie de mari priceperi criminaliste, criminalistice, ci de o mare dorință de a afla adevărul”.

Există, l-am întrebat pe scriitor, un noroc în tragedie?

”Norocul este că ultima Alexandra a vorbit. A putut vorbi. Întrerupând o secundă eternitatea măcelurilor tăcute. La un telefon pentru care a plătit cu viața mai repede decât programase criminalul. Altfel, sutele de fete dispărute, în statul nostru european și democrat, doldora de pricepuți, de polițiști, de politicieni de toate culorile, râmâneau violate, arse, înmormântate, și nimeni nu punea întrebări. Erau duse într-o odaie din Spania la produs, unde primeau, unele primesc încă, ucise oricum, chiar dacă respiră, zeci de clienți zilnic, iar ele nu știu unde sunt, nu mai știu cum le cheamă, reduse la statutul de aparate de produs bani.

Alexandra a reușit, cu prețul vieții, să dea liber întrebărilor despre celelalte sute de Alexandre, omorâte în dosare care stau în birourile grașilor din poliție, procuratură, acoperite de praf. Eu zic că în curând, ca în toate crimele de la noi, praful se așază și reașază pe dosarele Alexandrelor tragice ale poporului român, violat și ars de netrebnici, pe banii lui”.

Am notat această opinie a poetului pe 7 august, dar lucrurile nu par să se fi schimbat în vreun fel. ”Dumnezeule, mă gândesc cu groază câte Alexandre au murit tăcând”, rămâne un oftat singular sau colectiv, pierdut în meandrele unui stat care este sau se preface că este neputincios.
Giorgiana Radu, AMPress