Lucian Avramescu: Furoul lunii, alb pe cer

Am scris azi,  în zori, un text care copia literele amărăciunii mele pe care n-am mai fost în stare s-o pitesc, nici pentru mine, nici pentru prietenii scrisului meu. Guma n-a mai fost bună de șters. M-am plâns mie și vouă, cu toate deznădejdile scoase la vedere. Apoi am comis ritualul ferice al hrănirii păsărilor și patrupedelor curții și Muzeului Pietrei pe care le țin cu caznă spre a bucura copiii  învățați cu vietăți de plastilină.

Privind cerul, am văzut abandonată, alba lenjerie a Lunii care plecase parcă să se scalde după cortina de sălcii pe pe Cricov. Am venit în casă și am scris repede, fiindcă versurile îmi vin parcă dictate de cineva, rimate fără efort, niște strofe. Am plecat la Ploiești spre a împlini dorința fiicei mele celei mici să-și cumpere rechizite. A venit cu un ghiozdan și jumătate de caiete, pixuri sclipicioase, mărunțisuri care pun cercei de aur școlii care ba e ba nu e. Eu m-am tras să văd ce-mi mai zic prietenii scurtării mele de voce și încă nu de cap.

Între atâtea efuziuni, am dat și de strofele scrise pe la orele nouă și jumătate. Pe cer, transparentă, sta lenjeria Lunii, femeia cerului care a băgat în păcat mulți îndrăgostiți și a supravegheat feciorelnice săruturi. Fiindcă nu pot ține nimic ascuns de amicii scrisului meu, o public, cu toate că-mi pare copilăroasă:

Distribuie prietenilor

Furoul lunii, alb pe cer

Ce-o fi făcut azi noapte luna
Pe cer furoul și-a uitat
E transparent, te uiți prin el
Alb pe-un cearșaf cu-azur curat

Aseară era numai nuri
Aurul ei peste ocean
Dădea cu sâc firavei stele
Popoul ei rubensian

E ziuă-acum, cu totul ziuă
Luna plecat-a pe furiș
Să-și facă duș sub orizont
Uitând un intim înveliș

Doar soarele, suit în slăvi
Privește ca un crai spre toate
Ce stau sub el, asemeni lunii
Și par sfios nevinovate

Misterul nu pot să-l dezleg
Ce s-a-ntâmplat, fu nuntă-n cer?
Mireasa și-a pierdut furoul
Iar soarele-i tot cavaler
7 august 2020, Sângeru