Lucian Avramescu: Îngere, cu tine vorbesc

 

Lumina de miere a toamnei, zic toți poeții,
De la Ienăchiță Văcărescu, la Bolintineanu,
Toamna își lunecă mierea luminii
Pe vreascuri, pe frunze, pe versuri,
Iar eu, iubito, calificat în bună seara,
Găsesc mierea de toamnă a luminii doar pe sânii tăi
Iar pulpele tale mi-o restituie ca un răsărit la apus.

Lumina de miere a toamnei curge în penița
Poeților sensibili la nemărginire,
Dar ce poet râmâne absent la catalogul foșnit al frunzelor ruginii
De parcă în iatac s-ar dezbrăca de rochii păpușile?

Distribuie prietenilor

Cad îngerii din capaci, unul câte unul,
Calc cu tenișii mei pe frunzele lor trecătoare ca eternitatea,
Suspină seara lângă horn ciufii pereche,
Doar lumina de miere se prelinge
Pe lângă dudele sânilor tăi, femeie,
Încercuindu-i.

Îngere, acum cu tine vorbesc,
Tu care consiliezi poezia lui Dumnezeu,
De ce mie mi se face lumină de toamnă
Doar pe pulpele iubitei,
Ce am eu împotriva altor forme de relief,
Cum ar fi forma de relief a cuvântului toamnă
Și de ce mă trag la sorți doar aici
Întâmplările norocoase?

Alo, domnule înger, care stai atât de aproape de lumina cerului,
Hârșit în interminabilele ședințe cu Cel de Sus,
Ce mi-ai făcut mie, păzitorule,
De-mi umblă mâinile doar pe pulpele iubitei
Și mă umplu ca un fagure de lumina de miere a toamnei
Mângâind-o ca un dulău flămând?

Sunt eu oare oropsit
Primăverilor din toamna care refuză să se arate?
Spune-mi, iar dacă taci, voi înțelege ce vreau eu
Lucian Avramescu, 30 septembrie 2018, Sângeru