Noaptea își trage sufletul, cum și-ar trage obloanele
Peste sat, stelele au rămas undeva neștiute
Vin sărbătorile Învierii, mă dor piroanele
Care încă n-au fost bătute

Mama a murit acum doisprezece ani
Oarecum bucuroasă că eu am reușit
Ea n-a fost ca Maria, și nu și-a văzut
Fiul răstignit

Vin deniile, toți își cumpără miei
Mâncarea e credința cea mai de sus
Iar vinul cu care satul se îmbată
E firește sângele lui Iisus

Fariseice-s toate, bal mascat cu popime,
Credința ca un pârâu cu peturi goale se duce
Iar de pe Notre Dame cade
În flăcări, cea mai înaltă a Parisului cruce

Ce veselă-i lumea, animal ales pentru sacrificiu
Nu-i e bine vacii noastre, spune băiatul cu disperare,
De unde știi?
Îl văd pe tata venind cu pielea ei în spinare.

Pregătiri de Paști, agitație cât cuprinde
Mă dor oasele nebătute încă în cuie
Și întreb cu nedumerirea unui foc ce se-întinde
Pentru ce Tatăl Ceresc,
A lăsat oamenii pe cruce Fiul să-i suie?
18 aprilie 2019, Sângeru