• Home
  • Literatura
  • Lucian Avramescu: Omule, Dumnezeu te-a lăsat arendaş al veşniciei lui pe pământ

Lucian Avramescu: Omule, Dumnezeu te-a lăsat arendaş al veşniciei lui pe pământ

muzeul sub zapada 1

o limbă argintată de clopot eşti omule
şi scoţi sunete argintii ca zăpada
şi ca merii înfloriţi care
simfonii scriu sub lună
iar unii dintre ai tăi se cheamă Beethoven sau Enescu

ce frumoase sunete scoţi tu, omule,
cel bogat ca o pravilă
şi ca o psaltire
şi chiar ca un copac neştiutor de carte
fiindcă dacă ar şti că filele se fac din carnea lemnului lui
ar rodi înainte de a prinde rădăcini

mi-e drag de tine, omule,
mai ales când îmbraci chip de femeie
şi femeia rămâne cum a lăsat-o Dumnezeu,
adică dezbrăcată de minciună
şi necunoscătoare a fărădelegii
de a-şi acoperi cu croială de împrumut trupul
sânul ei liber intră în gura copilului care eşti
şi continui să fii şi când te faci mare
şi atunci nu-i mai zici mamă
şi nu mai plângi la pieptul ei
ci ea plânge alintată în braţele tale

ca un clopot de argint îţi sună cuvintele, omule,
făcând iarba să crească, hrănind iezii pe pajişti
şi toate te ascultă
fiindcă ştiu că Dumnezeu, după chipul
şi asemănarea sa,
pe tine te-a lăsat, arendaş al veşniciei lui pe pământ,
s-o gospodăreşti
şi de femeie mai ales să ai grijă
fiindcă şi El, tot pe Ea a ales-o să-i facă prunc
şi să-l împăturească
în singuratica-i veşnicie

ce frumos eşti omule
când semeni cu tatăl tău
chiar şi făptuind, ca şi el,
păcatul ceresc

20 ianuarie 2019, Sângeru

Parteneri