Sunt pustiu, spuse dascălul,
Prietenii, unul câte unul m-au părăsit,
Aripile albe ale părului cândva des, cu cărare,
Aveau penele rare, iar el arăta abandonat ca un schit

Toamna luneca printre degetele lui
Fuioarele vântului se alergau ca niște pești
Mă privea lung, nedumerit, aproape mistic
Și m-a întrebat – tu cum ești?

Ce să-i răspund, cu zece ani e mai vârstnic decât mine
Iar eu sunt de vârsta Dumnezeului ceresc
Aș vrea să-i spun că mi-e bine
Dar teamă-mi este să nu-l jignesc

Sunt pustiu, spuse dascălul,
Prietenii, unul câte unul, m-au părăsit
Ce voia de la mine? A tăcut, apoi mi-a spus:
Am venit pe la tine și mă bucur că te-am găsit
Lucian Avramescu, 23 septembrie 2018, Sângeru