Lucian Avramescu: Scrisoarea a zecea

 

Pe măsură ce te iubeam mai tare
În vifore, copacul inimii mele desfrunzea fără apărare
Între noi
Locuia mobilierul la care am făcut lungi rate amândoi
În vis
Tu mutai vechiul șifonier în paradis
Acolo unde fiecare în parte
Ne arvunisem culcuș pentru mai departe

La toate geamurile stă gerul cu ochii lui
Care nu-s nici verzi, nici albaștri, nici căprui
Sunt ochii pe care i-am mai văzut cândva, ai nimănui

Se va face curând seară
Azi, nu știu cum se face, că vine a doua oară
Sunt zile nenumărate
Când diminețile se lasă în zadar așteptate

Eu am ochii de vinilin
De la muțenie cred, care stă pe mine, grea și borțoasă de chin,
Ca o coadă de mătură pe care umblă călare
O vrăjitoare

Mi-e frică nu de moarte, nici că se face pe pământ prea târziu
Ci de clipa când n-o să mai pot să scriu
19 februarie 2021, Sângeru

(La mulți ani fiului meu Arin Alexandru, născut pe 19 februarie)