Lucian Avramescu: Scrisoarea mea matinală nu e de adio

Buni zori, ce mai e nou, cu viața cum stați,

Cu iubirea, cu ura, cu vecinul de scară?

Eu aș pleca pănă-n piață, nițel, la Urlați

Dar deplasările, pentru cei peste 65, cică omoară

Sunt trecut în toate statisticile de război

La capitolul morți viitori fără sicrie

Conflagrația asta mondială a inventat

Mortul care umblă prin grădină și arăcește la vie

Primăvara bătea clopotul neîncetat

Lung, în dungă, obosea clopotarul

Anul ăsta la Sângeru n-a murit nimeni

Și omul de-l bătea stă plictisit și-și bea în curte amarul

Noroc că mor destui la televizor

Coronavirusul a stricat rânduieli pe planetă

Au apărut lașii, dezertorii, chiar și câțiva eroi

Care depistează pozitivii în eprubetă

Cum sunteți, simțiți în aer parfum,

Parfum de ghiocei și zambile?

Printre șrapnele, bombarde și fum

Dezinfectează Dumnezeu cu primăvară odăile tale și odăile mele

Dacă citiți epistola mea

E semn că sunteți vii, holera n-a trecut pe la voi

Un junghi mic în călcâi, o durere de șale

Sunt semne că v-ați trezit pe lumea asta și puteți intra voluntari în pașnicul zambilelor război

P.S.

Atenție, vă zic, doar atât, că prinși de treburi uitați,

Dacă vine peste voi reavănul ierbii și vă inundă cireșii în floare

În marile încleștări, primăvara a biruit

Și steagul ei cu fluturi va fi arborat în curând pe clădirea cea mare