Lucian Avramescu: Scrisoarea mea matinală nu e de adio
Buni zori, ce mai e nou, cu viața cum stați,
Cu iubirea, cu ura, cu vecinul de scară?
Eu aș pleca pănă-n piață, nițel, la Urlați
Dar deplasările, pentru cei peste 65, cică omoară
Sunt trecut în toate statisticile de război
La capitolul morți viitori fără sicrie
Conflagrația asta mondială a inventat
Mortul care umblă prin grădină și arăcește la vie
Primăvara bătea clopotul neîncetat
Lung, în dungă, obosea clopotarul
Anul ăsta la Sângeru n-a murit nimeni
Și omul de-l bătea stă plictisit și-și bea în curte amarul
Noroc că mor destui la televizor
Coronavirusul a stricat rânduieli pe planetă
Au apărut lașii, dezertorii, chiar și câțiva eroi
Care depistează pozitivii în eprubetă
Cum sunteți, simțiți în aer parfum,
Parfum de ghiocei și zambile?
Printre șrapnele, bombarde și fum
Dezinfectează Dumnezeu cu primăvară odăile tale și odăile mele
Dacă citiți epistola mea
E semn că sunteți vii, holera n-a trecut pe la voi
Un junghi mic în călcâi, o durere de șale
Sunt semne că v-ați trezit pe lumea asta și puteți intra voluntari în pașnicul zambilelor război
P.S.
Atenție, vă zic, doar atât, că prinși de treburi uitați,
Dacă vine peste voi reavănul ierbii și vă inundă cireșii în floare
În marile încleștări, primăvara a biruit
Și steagul ei cu fluturi va fi arborat în curând pe clădirea cea mare