Lucian Avramescu: Vise ciudate, din vreme de război

 

M-am trezit dintr-un vis ciudat, aproape anapoda,
Treceam în iureș, călare, pe podul Mirabeau, al lui Apollinaire
Fugăream cu sabia un inamic care nu se vedea
Crud, fantomatic, de mâna căruia nu trebuia să pier

Apoi eram într-un șanț cu mașina stricată
Mașina mea era un tanc de război
Îmi trebuia rapid un mecanic
Iar singurul mecanic de acolo, frumoasă foc între noi

Era regina Nigundiei, avea 18 ani și conducea o ambulanță
Purta salopetă și semăna cu o fată cu care m-am iubit în liceu
M-a cercetat de aproape, punându-mi posesivă o mână pe umăr
Era erotică rău și ne-am sărutat îndelung, nu cred că inițiativa am avut-o eu

M-am trezit cu supărarea că visul s-a isprăvit
Apoi am râs, noroc că și râsul mi-e mut,
Altfel îmi trezeam familia
Și m-am culcat la loc, dar visul n-a reînceput

Tolstoi, scria în jurnalul lui înainte de moarte
Că visează din tinerețea lui aventuri nenumărate
Fusese cam crai rusul ăsta genial și nebun de la Iasnaia Poliana
Și visele, mărturisea aproape jenat, par toate adevărate

E ora la care scriu scrisori unei prietene căreia mă confesez
De vis, știu din prima căsnicie, soția nu trebuie să afle, că iese lată
Așa că o întreb pe prietenă ce înseamnă visul ăsta
Regina Nigundiei are o mie de ani și nu ne-am întâlnit niciodată

Am înnebunit ca Tolstoi, era mai mare ca mine cu zece ani,
Când era bântuit în vis de-o vedenie arătoasă
Sau primăvara, în pandemie, face curățenie prin odăile minţii mele
Şi aruncă ce păstrez inutil în casă?

Un prieten, care a scris o carte despre vise
Mi-a spus că visele sunt viața noastră paralelă, ca o cale ferată,
Liniile, nici măcar în infinit
Nu se vor întâlni vreodată

S-a făcut ziuă de-a binelea, nu cântă cocoșii
Nici câinii nu latră, e o liniște pietrificată, sub un cer nedefinit
Noroc că de afară intră pe sub uși un miros de zambile
Iar eu mă ciupesc de  picior și constat că mă doare, deci n-am murit
5 aprilie 2020, Sângeru

Imaginea – Dino Crisis