Nu suntem, din păcate, o țară de Gheorghe!

 

Acum două zile scriam, nițel ironic, mai mult îndurerat, o însemnare care se încheia cu o urare pentru mulții purtători ai numelui Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, omorătorul balaurului. ”Iarnă fericită! La mulți ani!, fiindcă poimâine e Sfântul Gheorghe și, cu o singură excepție, toți părem a purta galonul acestui nume”, scriam eu. Numele e, conform statisticilor, cel mai utilizat în România, cu multele-i derivate (am și eu în casă un astfel de nume, iar fratele mic al tatei, dus și el, se chema Gheorghe Avramescu, cel mare fiind Ion, iar tata, Maximilian). Comentariul primit imediat, de la una dintre cititoarele mele, care scrie mereu mai luminat ca mine, Adriana Snegota, este următorul: ” Minunat, acest articol, din seria ” râsu’-plânsu’ „.,, dar nu sunt de acord că toți purtăm galonul numelui Gheorghe, căci, dacă ar fi adevărat, n-ar mai exista atâția balauri”..
Da, așa e. Suntem prea puțini omorâtori de balauri. România e orfană de luptători, ea care are o istorie medievală și nu numai, bogată în luptători și chiar în eroi. Unde sunt Gheorghe ai nostri care să se opună fărădelegii, care să trimită în bezne răul? Fugiți de acasă, alungați în patru zări, bărbații puternici și femeile luptătoare și-au lăsat țara trasă de sub picioare, cum ai trage un preș înflorat sau o rogojină de iasomie. Dacă toți purtăm numele omorâtorului răului de ce tronează răul în România, de ce nu mai avem încredere în nimeni și în nimic, de ce a proliferat, în politică mai ales, minciuna? Ea e balaurul care a îmbogățit multe jivine și a distrus, moral și economic, o țară, trimițându-i în bejenie poporul. Un popor de luptători Gheorghe? Nu, un popor care a învățat să rabde și să voteze pentru a-și menține ”ajutorul social”. Simbolul Marelui Mucenic e doar în buletin, din păcate, cei mai mulți uitînd să lupte și deprinzând perfect lecția de a se mulțumi cu puțin și de a răbda în tăcere. La mulți ani tuturor, purtători sau nepurtători ai acestui nume cu uitată încărcătură eroică!