AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Octavian Știreanu: Poarta spre glorie, din curtea de la Sângeru

 

O rază de lumină risipește întunericul de tristețe care învăluie de fiecare dată comemorarea lui Lucian Avramescu, om bun la suflet, prieten drag și poet mereu de recitit al literaturii române. Giorgiana Radu-Avramescu mi-a dat de știre că anul acesta, la 14 august, tradiționala manifestare culturală de la Sângeru, prin care poetul își aniversa ziua de naștere, capătă întruchiparea primei ediții a Festivalului Național de Poezie „Lucian Avramescu”.

Anul trecut a fost primul în care acea zi se petrecea în liniștea Muzeului Pietrei în absența poetului. Venisem acolo mulți dintre cei care ne-am bucurat de prietenia lui, atrași de un magnetism irezistibil. Era  ca și cum dincolo de poartă Lucian ne-ar fi așteptat, ca de fiecare dată, cu o îmbrățișare largă și zâmbetul său molipsitor. Nu se va mai întâmpla în veci acest lucru, dar, totuși,  intrarea prin acea poartă ne va duce mereu în lumea lui Lucian și universul felului său de a fi. Era un spirit apolinic atât de puternic încât am senzația că l-a impregnat până și pietrelor adunate în acel muzeu unic al pietrei, ca semn al eternității  și al aducerii aminte.

Nimbul de lumină care plutește deasupra Muzeului Pietrei din curtea casei lui Lucian de la Sângeru a creat întâlnirii din 14 august anul trecut  o stare de spirit ce se apropia mai mult de o sărbătoare senină, activă decât de o comemorare tristă, îngropată în țărâna resemnării. Am înțeles, o dată în plus,  că putem trăi și după moarte prin ceea lăsăm în sufletul celor care ne-au cunoscut. În evocarea pe care am rostit-o atunci,  am avansat public o propunere ce suna astfel:

„Cel mai bine putem omagia memoria lui Lucian Avramescu urmându-i exemplul. În această idee, propunerea pe care o fac este de a conferi evenimentului de la Sângeru stabilitate și continuitate. Ar fi cel mai frumos omagiu pe care-l putem aduce memoriei lui Lucian Avramescu și prieteniei cu care ne-a gratulat atâta vreme.

Să instituționalizăm zilele culturale organizate de el la mijloc de august câțiva ani la rând, înscriindu-le în ceea ce de-acum încolo s-ar putea numi Festivalul de muzică și poezie „Lucian Avramescu”. Un festival care să rămână ca o pecete definitivă pe care omul, scriitorul și gazetarul Lucian Avramescu a dorit cu atâta ardoare s-o lase pe istoria contemporană a meleagurilor sale natale. (…)

Știm bine lumea în care trăim. Nu este deloc ușor să urnești niciun proiect, darămite unul cultural. Și, totuși, sunt optimist întrucât există niște argumente.

În primul rând avem de partea noastră energia unei obligații morale față de memoria lui Lucian Avramescu. Apoi, ne bucurăm de prietenia multor oameni de valoare apropiați de Lucian, care în mod sigur vor avea ideile și capacitatea de a se mobiliza pentru a urni acest proiect. Putem conta și pe generozitatea unor creatori de evenimente culturale prestigioase, mulți dintre ei prezenți la Sângeru, care pot transfera din experiența lor în noua construcție culturală.

Nu în ultimul rând – și poate cel mai prețios lucru – acest Festival se va hrăni din iubirea nestinsă și devoțiunea fără margini pe care Giorgiana Radu-Avramescu și Ana-Luciana Avramescu le trăiesc și acum cu o intensitate rar întâlnită, în amintirea celui care le-a fost nu doar soț și, respectiv,  tată, ci și mentor de viață, criteriu de conduită publică și exemplu de forță de inovare în lumea culturală”.

            Textul acestei propuneri a fost publicat anul trecut pe site-ul agenției de presă fondate de Lucian Avramescu și menținută cu multă energie și inspirație de Giorgiana.( https://ampress.ro/octavian-stireanu-o-propunere-festivalul-de-muzica-si-poezie-lucian-avramescu-editia-i/).

Mă bucur că o asemenea idee a prins viață. De acum, prin acest festival de poezie, pe poarta de la Sângeru vor păși talentul și speranța spre glorie a multor poeți tineri. Au șansa de a se întâlni  acolo,  printre pietre, nu doar cu leagănul unui creații literare care-i poate inspira, ci și cu un model de conduită culturală pe care l-ar putea urma.

Să fim recunoscători celor care au avut înțelepciunea să onoreze memoria unui poet, scriitor și jurnalist de excepție, punându-i numele pe emblema unui astfel de proiect cultural. Într-o lume în care nu mai e timpul pentru cultură și bun simț, pentru respect față de valori și recunoștință pentru cei care pot fi repere de spiritualitate pentru generația tânără, susținerea unui festival de creație literară  este un gest care face cinste celor care au avut puterea să ia o astfel de decizie, ca și celor care au argumentat și s-au zbătut ca o astfel de inițiativă devină realitate.

De acum încolo, pietrele din muzeu vor căpăta pururea însuflețirea versului, mulți tineri poeți îți vor lua zborul spre celebritate din curtea de la Sângeru,  prahovenii vor fi mândri că au mai scrijelit pe răbojul mustind de istorie  al ținutului lor încă un semn de glorie, iar de undeva, dintre astre, Lucian ne va privi din ceruri cu bucuria cu care nouă, pe pământ, amintirea lui ne înnobilează sufletele.

Fie ca acest festival ce poartă numele lui Lucian  Avramescu să dăinuiască la Sângeru cât pietrele muzeului și poezia însăși.

 

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!