Părintele Cleopa: Dumnezeu, de la omul bolnav, două lucruri cere!

Ce să faci când ești bolnav. Părintele Cleopa, arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, spune care sunt cele două lucruri pe care Dumnezeu le cere de la un om bolnav.

– Știi ce să faci când ești bolnav? Să te rogi Domnului să-ți ierte păcatele. Iar Domnul, pentru că L-ai rugat cu durere și cu smerenie, îți va ierta păcatele și-ți va tămădui și trupul. Dar bagă de seamă să nu spui, Doamne, iartă-mi păcatele!” pe de o parte, iar, pe de alta, să ai în minte vindecarea trupească, pentru că o astfel de rugăciune nu va avea nici un efect.
Când te rogi, dă uitării boala trupească și primește-o ca pe un canon de ispășire a păcatelor tale. Și nu te neliniști deloc, lasă totul în voia lui Dumnezeu.

Bătrânul afirma că Hristos, răspunzând rugăciunii smerite a bolnavului pentru iertarea păcatelor, precum și credinței lui lipsite de gânduri ascunse, la început, în marea Sa milostivire, împlinește ce e mai greu, iar, apoi, la timpul potrivit și știut numai de El, împlinește și ce e mai ușor.
Adică tămăduiește, mai întâi, rădăcina – boala sufletului, păcatul – iar, mai apoi, ramurile – boala trupului.

Şi Sfântul Efrem Sirul zice aşa: „Dumnezeu de la omul bolnav, două lucruri cere: Să mulţumească lui Dumnezeu pentru boală şi să se roage neîncetat”.

Numai atât. Nu cere post, nu priveghere, nu plecare de genunchi, nu culcarea pe jos, nu târzia mâncare, nu uscata mâncare, nu puţina mâncare, nu starea de toată noaptea nu cere de la dânsul nimic, decât aceste două lucruri.

Orice bolnav care crede în Hristos şi are dreapta credinţă, atât trebuie să zică: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că-mi dai suferinţă şi certare.

Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că mă iubeşti şi mă cerţi”; şi „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Acestea se cer de la tot sufletul, fie bolnav, fie sănătos, dar de la bolnav numaidecât.

Că Dumnezeu ştie că trupul se smereşte prin boală şi nu mai trebuie să-l înfrânezi cu postul, cu asprimea, cu cutare; deja trupul este smerit, mai mult decât puterea lui de suferinţă. Şi de aceea se cere osteneala duhului, rugăciunea. De la aceasta nu-i scutit nimeni până la ultima suflare.

Iar în ceea ce zice Sfântul Efrem, că trebuie să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru boală, Sfântul Ioan Gură de Aur în acelaşi duh vorbeşte despre bolnavi:

„Atât de plăcută este limba bolnavului, care mulţu­meşte lui Dumnezeu în boală, în vreme de suferinţă, încât nu este cu nimic mai prejos decât limba martirilor, care-L mărturiseau în chinuri, când îi răstigneau şi-i băgau în căldări şi-i fierbeau. Că şi aceia sufereau, şi acesta suferă într-o măsură”.

Deci cine mulţumeşte lui Dumnezeu în boală, este un martir de bună voie. Şi de aceea să-i spui să se bucure că e bolnav. Da! Să nu se întristeze. Știi cine se întristează? Trupul. Că el are să sufere ceva.
Dar sufletul trebuie să se bucure totdeauna. Să-şi aducă aminte că zice marele Apostol Pavel: Când sunt slab, atunci sunt tare. Căci cu cât slăbeşte omul nostru cel dinafară, adică trupul, cu atât se înnoieşte cel dinlăuntru, din zi în zi.

Sursă: Ortodoxia.Me și doctorulzilei.ro

Parteneri