Prof.Dr. Dorin Sarafoleanu: Spitalul românesc devine, din patru în patru ani, vector electoral, după care se afundă din nou în mediocritate

0 132

Calitatea vieții unei națiuni este una dintre cele mai importante probleme politice, economice sau medicale ale acesteia. De ea depinde viitorul biologic, economic, social și cultural al respectivei comunități, cu alte cuvinte prestigiul și locul acestei națiuni în lume…

Medicina celor patru „P”

Medicina celor patru „P”, concept lansat de laureatul premiului Nobel pentru medicină Luc Montagnier, pornește de la principiul fundamental: Primum non nocere. Pentru a respecta acest principiu, marele savant are în vedere patru elemente, pe care le consideră fundamentale pentru medicina prezentului și a viitorului, pentru sănătatea și calitatea vieții omului și a planetei. Medicina celor 4P propusă de Montagnier constă în predicție, prevenție, personalizare și participare.
Medicina predictivă este anticipativă, adică îți cere să ai inteligența ca, pe baza evoluțiilor trecute și actuale în patologie și în starea de sănătate a colectivității, să poți prevedea viitorul (cel puțin cel apropiat) și să te pregătești să-l întâmpini.
Predicția implică, pe lângă studii științifice și interpretări aprofundate, și spirit anticipativ. Anticipația inteligentă te scutește de a fi surprins de fenomen, rămânând fără replică în fața lui (situație nu rareori întâlnită în sistemul nostru actual de sănătate). Fenomenul demografic, durata de viață, patologia geriatrică, bolile infecțioase, psihice, metabolice și, nu în ultimul rând, problema medicamentelor sunt doar câteva dintre marile probleme de sănătate care au nevoie de o viziune anticipativă corectă. Un exemplu de acută actualitate poate fi relevant: antimicrobienele devin ineficiente într-un ritm mult mai mare decât viteza găsirii și dezvoltării unor înlocuitori.
Să nu uităm că secolul XX a adus medicinii progrese nemaiîntâlnite, creând premisele și punând bazele unor reușite medicale uluitoare, de care astăzi se poate beneficia. Ce facem noi pentru a le oferi românilor? Să nu uităm, de asemenea, că dezvoltarea nu are limite, pentru că inteligența și imaginația, la rândul lor, nu au limite. Conducătorii sistemului de sănătate trebuie să cuprindă, în viziunea lor, toate aceste elemente, pe care să le anticipeze și să le gestioneze cu inteligență.
Medicina preventivă trebuie să se bazeze pe toate noile descoperiri ale cercetării biomedicale care ne pot oferi soluții de evitare a bolilor (în special cele infecțioase) și de diminuare a factorilor de risc, care se înmulțesc vertiginos în jurul nostru.
Medicina personalizată presupune centrarea pe om și nu pe aparate. Medicul trebuie să slujească omul și nu mașinile, iar omul trebuie privit, analizat și tratat în spirit holistic, adică în ideea că suferința este psihosomatică și că, indiferent unde începe (psihic sau somatic), cauzele se intercondiționează și trebuie tratate împreună.
Medicina participativă implică participarea întregii societăți la problemele de sănătate, la calitatea vieții. În acest domeniu, elementul-cheie devine educația: ignoranța predomină încă în multe locuri. Educația va permite ieșirea din ignoranță și convingerea generațiilor tinere de adevăratele valori ale omenirii, care trebuie păstrate și consolidate. În medicină, educația medicală continuă inculcă în mentalitatea generațiilor medicale actuale din ce în ce mai mult aceste principii revoluționare, dar rezultatele se mențin încă fragile.
Privită din acest punct de vedere, starea de sănătate și calitatea vieții sunt centrate încă, aproape exclusiv pe spital. Despre predicții de viitor încă nu se știe sau, dacă se știe, nu se vorbește, prevenția stă să se nască, moșită fiind politic și nu de specialiști, în ceea ce privește pacientul, el a devenit ultimul element de preocupare, medicii fiind surclasați de birocrație și aspecte juridice, iar din punct de vedere participativ lucrurile nu trebuie să se oprească doar la încasarea contribuției pentru sănătate, punctul de vedere al beneficiarilor sistemului de sănătate trebuie să primeze. Deasupra tuturor acestora, tronează managementul sistemului. Din nefericire, acesta este aproape exclusiv încă preponderent politic și nu profesionist.

Promisiuni pentru pacienți

Ce oferim în prezent pacientului? Promisiuni de servicii la „standarde europene”, dacă este la zi cu cotizația pentru sănătate.
Oferta reală este următoarea: servicii de calitate, dorite de pacienți, în câteva unități sanitare de stat și ceva mai multe în sistemul privat; servicii acceptate, dar nu dorite, din lipsă de ceva mai bun – la acest tip de servicii are acces majoritatea populației; servicii nedorite sau evitate de pacienți, mai ales în zonele îndepărtate de mediul urban – acest lucru are două consecințe, fie neglijarea sănătății și creșterea morbidității și a mortalității, fie, în măsură mai mică, din cauza sărăciei, un nomadism medical. Pacienții debusolați caută mereu câte un doctor la care să apeleze.
Medicina constituie, în ultimii ani, un constant subiect de presă. Cauzele slăbiciunilor sistemului trebuie căutate și rezolvate și în afara sistemului medical. Exodul medical, salariile insuficiente, infrastructura unităților medicale etc. nu pot fi rezolvate decât prin voință și acțiune politică.

Spitalul ca argument electoral

Când se judecă medicina este avut aproape exclusiv în vedere doar spitalul, (încă) zona esențială a sistemului de sănătate din România. El este atât „calul de bătaie”, cât și „mărul discordiei” din medicina românească actuală.
În ultimele două decenii și jumătate, spitalul românesc, indiferent de locul, dotarea sau categoria lui, a constituit un puternic argument electoral. Toate promisiunile electorale, unele chiar lacrimogene, au fost uitate imediat după alegeri, iar cele câteva excepții doar confirmă regula. Spitalul românesc devine, din patru în patru ani, vector electoral, după care se afundă din nou în mediocritate.
În această situație, este bine să trecem în revistă rolurile cele mai importante ale spitalului. Întâi, spitalul este factor de cultură profesională și medicală, de formare academică, de cercetare, de învățământ, de activitate științifică și de formare medicală continuă. Al doilea rol al spitalului este de complex structural medical multiplu specializat. Structura multispecializată permite colaborări, interacțiuni interdisciplinare cu o dinamică continuă, ceea ce reprezintă un factor stimulativ profesional. Multistructuralitatea îi permite spitalului să se adapteze „din mers” cerințelor patologiei, nevoilor terapeutice, evoluției medicinii și așteptărilor pacienților. Al treilea rol este de management sanitar elevat. Managementul implică analiză, viziune și acțiune în vederea obținerii calității, a performanțelor și a gradului de satisfacție. Spitalul este, așadar, un sistem complicat, poate cel mai complicat sistem social. De aceea, el are nevoie de un management inteligent, profesionist și vizionar. Doar așa va fi căutat și dorit de pacienți.
Dacă am prezentat succint normalitatea unui spital de tip modern european, să aruncăm o privire la ceea ce se întâmplă în prezent în multe spitale românești: management preponderent aservit politic, centrat pe economii cu orice preț, personal insuficient, dezinteres pentru calitatea actului medical, dotări neadecvate, scumpe, uneori inutile, făcute de dragul licitației și al laudei de „modernizare”. Secții și compartimente ultradotate, inaugurate cu fast, rămân nefuncționale din lipsă de personal specializat. Dotări scumpe, achiziționate cu milioane de euro, nedespachetate ani de zile din lipsă de spațiu (care trebuia prevăzut) sau de personal de specialitate. Aparatura medicală performantă se înnoiește periodic, la patru-cinci ani, cu noi tipuri de aparate și instrumente. Din acest motiv, ea trebuie folosită intensiv imediat după achiziționare, pentru ca în acest interval de timp să-și amortizeze costurile, să producă profit, să asigure retribuția personalului specializat și să permită achiziționarea echipa¬mentelor noi.

Standardul și calitatea

Se invocă în permanență „standardul”, care este prezentat de manageri ca o realizare supremă. Nimic mai fals. Standardul este un punct de pornire, un basic obligatoriu și nu un țel. De la standard pornim spre calitate și apoi spre performanță. Pentru aceasta, nu sunt suficiente doar aparatele, este nevoie și de oameni bine pregătiți, inteligenți și dornici de performanță.
Standardele tehnice se impun prin legi, reguli și norme, dar calitatea și performanța actului medical sunt exclusiv umane. Tehnicizarea amplă și tot mai dinamică a medicinii moderne împinge profesia noastră spre industrializare și informatizare, fenomen care însă perturbă relația firească și atât de necesară dintre medic și pacient. Comunicarea umană are de suferit. Pacientului i s-ar cuveni mai multă atenție decât mașinilor de diagnostic. Pacientul trebuie repus în drepturile sale, pentru că numai astfel se poate ajunge la o finalitate corectă a actului medical. Preocuparea pentru acest deziderat (quality outcome) este primordială în sistemele de sănătate evoluate.
Obținerea unui rezultat de calitate implică totalitatea măsurilor întreprinse într-un spital în cursul unui eveniment medical. Orice bolnav reprezintă un eveniment medical, de la momentul internării până la externare. Evenimentul medical cere promptitudine, algoritm rapid și corect diagnostic și terapeutic, prevenirea și evitarea incidentelor și a accidentelor de parcurs (cu excepția celor imprevizibile). Toate aceste gesturi profesionale țin de valoarea corpului medical. Ele se obțin și se îmbunătățesc prin experiență și prin educație medicală continuă, realizate atât în țară, cât și în străinătate.

Cheia reușitei

Sunt în Romania câteva spitale universitare și județene în care acest deziderat al rezultatului de calitate a fost atins și se menține la cote ridicate și se bucură de încredere din partea societății și a pacienților. S-a ajuns aici printr-un management inteligent, curajos și științific. Modelul ar putea fi salvarea prestigiului spitalului românesc.
Faptul că aceste câteva spitale există ne dovedește că, în pofida dificultăților, în România, valoarea începe să se impună. Ca să rodească tot mai mult, ea trebuie recunoscută, ajutată să se dezvolte și să facă pui. Gestul curajos al ministrului sănătății, care a „îndrăznit” să destituie un manager incompetent, mi se pare de bun augur. Este o cotitură către o medicină deschisă și umană. Cheia reușitei rezidă în educație. Instituțiile academice, universitățile, managerii sănătății etc., instituții care se bucură (încă) de o anumită autoritate și credibilitate în spațiul social, au obligația să readucă în actualitate și în educație valorile etice, care trebuie să stea la baza menținerii calității vieții.
„Hiperspecializarea a creat fisuri importante în responsabilitatea medicală. Fiecare specialist răspunde de organul ce-l cunoaște și atât! Dar de omul întreg cine răspunde? O echipă? Un responsabil al echipei?”, se întreba acad. Marin Voiculescu (1913–1991). Dar de sănătatea omenirii și a planetei cine se ocupă și cine răspunde? ne întrebăm cu toții.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.