Obiceiul de a intitula ”Prefață” sau ”Postfață” un text care însoțește volumul unui scriitor (debutant sau nu), cu menirea de a susține înțelegerea și, eventual, recomandarea acestuia, s-a păstrat din vremea de demult. Alți autori folosesc ”Autoprefața” spre a-și explica ”scriitura”, astfel că textul de bază e însoțit de auxilii, cu buna intenție de a sprijini cititorii în decodarea ”gândurilor”, a ”sentimentelor”, a modului de potrivire a cuvintelor ”cu sau fără rimă”.

Așa procedează Giorgiana Radu Avramescu, încapsulând volumul său de debut poetic între două texte, care ar putea constitui fiecare o recenzie de carte ori o cronică literară. Poate că este un ghid în priceperea – dacă putem folosi un astfel de demers – unui sens ori un mod de semnificare. La urma urmei, poezia e o experiență absolut personală, exprimând trăirile sufletești, adeseori intime, ascunse în tăinuirile metaforelor, în dansul rebusistic al cuvintelor, în expresia ”gândurilor”, rânduite în verbalizări care să tămăduiască risipa de sentimente tulburate ale autorului. Răspunsul la o eventuală întrebare ”de ce scrie cineva poezie” se regăsește doar în încercările autorului de a-și asuma o terapie pentru îngândurări, stimulate de sentimente de iubire ori suferință, de dragoste sau ură, de invidie ori mânie.

1. GIORGIANA RADU, CĂSĂTORITĂ AVRAMESCU. Giorgiana s-a născut în Apostolache, sat așezat la jumătatea distanței dintre Buzău și Ploiești, în zodia Berbecului (29 martie 1984); a absolvit Facultatea de Jurnalism din București și-și desfășoară activitatea în presă, în bună parte la Agenția Ampress, precum și în administrarea Muzeului Pietrei din Sângeru. Muzeul a rezultat din pasiunea soțului său, scriitorul Lucian Avramescu, pentru însuflețirea obiectelor artistice din piatră, fiind așezat pe domeniul familiei din Sângeru. Și-a dedicat activitatea și singurătatea Lucianei Ana, întreținerii memoriei soțului său, după cum rezultă din romanul autobiografic, La început a fost duminică (2021). În 2022 (imediat după pierderea soțului în 12 decembrie 2021), începe să elaboreze Scrisori către tine. O sută de scrisori către Lucian, care vor fi publicate în 2023, precum și, iată, Gânduri, cu și fără rimă, selectând lirice începând (cf. datării) cu 13 mai 2022 până în 8 iunie 2025. Impresia lăsată de autoare, așa cum își face public prezența în spațiul cultural prin facebook, este plină de generozitate. Femeie frumoasă, cu ținută de adolescentă, elegantă și elevată, ispitită de frumusețea, pe care o întreține cu suavitate și delicatețe, cu grijă pentru decență și efect estetic, Giorgiana are, conform zodiacului său, personalitate puternică, pasionată de vreo idee, energică și fastuoasă, înțeleaptă și curajoasă, hotărâtă și spontană. Se dedică întrutotul rodului dragostei pentru Lucian, fiica Luciana Ana, care a moștenit frumusețea naturală, inteligența, personalitatea și farmecul tatălui și deopotrivă delicatețea, înțelepciunea, eleganța și inspirația mamei. Poartă în sine o melancolie nostalgică, chipul liniștit și cumpătat e mărturia demnității asumate, iar zâmbetul său scump e vizibil doar în ziua râsului, ponderat și atunci de o fericire suferindă și dramatică. Drept argument, atașez câteva ilustrări de pe situl său (de unde am preluat fotografiile, oferindu-le cititorilor în acest mic album):

În montajul-foto, merită efectuată o analiză a chipurilor: Fericiți împreună, Lucian, Giorgiana la Muzeul pietrei, G. împreună cu Luciana Ana, Îmbrățișarea copacului, zâmbet și melancolie …

ÎN FINE, ieșim din prezentarea autoarei și intrăm în conținutul ”Gândurilor cu și fără rimă” (cu mențiunea că gândurile generează sentimente, iar lirismul crește din pasiune afectivă). Datarea fiecărei lirice și punerea acesteia în textul cărții în ordinea inversă elaborării ne determină să lecturăm volumul dinspre sfârșit spre început, spre a-i urmări evoluția stilistică și fulguirea sentimentului. Deși orice volum poetic poate fi lecturat aleatoriu, relevanța scrierii gândurilor și al stării emoționale are o traiectorie dinspre doliu afectiv spre reechilibrare, spre o reașezare în condiții de viață, chiar dacă nostalgia iubirii înoată în valuri de tristețe și adâncă melancolie. Viața se integrează condiției umane, chiar dacă urmele dorului după cel de dincolo sunt definitiv și intens impregnate de amintiri tulburătoare și de o suferință copleșitoare. Orice gândire – deci de gânduri – operează cu idei, iar acestea capătă aură lirică, după esteticianul Tudor Vianu, prin îmbăierea în filosofia existenței. Giorgiana Radu Avramescu pune ”cu sau fără rimă” ideile de viață în scriere, iar organizarea acestora într-o structură sentimentală sunt liricele din acest volum. Inspirate din experiența gândirii, din meditațiile sale asupra clipelor prin care trece, liricele au prospețime, candoare, farmec genuin, dar mai cu seamă sinceritate. Cum e autoarea așa e atmosfera creată: spontană, pură, nesofisticată, suavă, fină, misterioasă și melancolică, cu nostalgie asumată. Scrie: ”gânduri dulci/ gânduri amare,/  gânduri cu iz de amintire,” și continuă: ”gânduri ce-mi poartă semnătura/ stângace, uneori,/ sfâșietoare câteodată,/ și mult prea rar optimistă/ gânduri ce-și așteaptă/ dreptul la tipărire, /pe coala imaculată” / (Gânduri, cu și fără rimă).

Lectura gândurilor poetei identifică două etape, inversate în ordinea temporară: etapa I, unitară, din 13 mai 2022 până în 13 dec. 2024, pe care o intitulez URSUL ȘI VRABIA, și etapa a doua, numită după titlul unei poezii, DISOLUȚIA AMINTIRII, cuprinzând lirice din anul 2025. Provocarea mea determină lectura volumului în ordinea inversă ordinii așezării în volum (De ce, am întrebat pe Whats App. Mi-a fost mai ușor! a fost răspunsul autoarei)

2. ETAPA A II-A: DISOLUȚIEI AMINTIRII

Au trecut câțiva ani, în care uitarea începe să producă ”o disoluție a amintirii”, adică o destrămare a concreteții și intrarea în tainițele memoriei a unor elemente care întrețineau starea de confuzie dintre realitate și imaginație. Vremea estompează realitatea trăită, faptele își pierd conturul, iubirea pierde din intensitate, iar dorul îndrăznește să acopere golurile uitării. Revenirea la o viață normală (în fine, dacă putem spune așa despre starea de văduvie, după o dragoste intensă și o iubire fierbinte și fremătătoare). Da, spunea EL, ”viața merită trăită”, după cum tot EL spunea ”Și pe tine, cui te las ?”.

În lirica Disoluția amintirii, evenimentele fixate în amintire sunt asemenea unui aisberg, reci, glaciale, fiind ca ”un sărut iscat și neîncheiat”. Convenționalitatea este distilată prin propriile sale gânduri. De ziua dorului, ”gândul liric” se strecoară printre doruri: ”Dor de fost, de trecut / Dor de doruri uitate,/ Dor de întâmplări neîntâmplate/ … Dor de visuri nevisate/ Dor de ziua ce vine,/ Dor doar de mine/ Dor fără doruri,/Dor de doruri senine.//. Alteori, gândurile sale devin meditații ale condiției umane:

”mai știu că fiecare om

e o poveste, e o întâmplare

pe care o ascult, o privesc

încercând să-i deslușesc tainele”. (Întâmplarea de a fi)

Încrederea în oameni, în puritatea sufletelor lor, credința că omenirea e sumă de suflete ce vibrează pentru fericirea deplină sunt principii de viață. Ne este dat să relaționăm direct prin suflete, ”ceva mai presus de cuvinte”, ca o dăruire reciprocă, o dăruire de sine:

”știu însă că între oameni / se petrece un schimb
de ceva frumos, / ceva mai presus de cuvinte, / un schimb de suflete, / o dăruire de sine /către celălalt, către ceilalți” // (Idem).

Candoarea afectivă a Giorgianei o determină să se întrebe”Ce este fericirea” (iar răspunsul liric ar merita citat în întregime):

”fericirea-i giulgiul clipei mângâietoare

dintre palmele mele și-ale tale,

e intersecția dorurilor noastre

fericirea-i suavul parfum,

alcătuit din mirosul pielii tale,

dormind pe așternutul

pielii mele de cornută

încă tânără

fericirea e ea,

e el, ești tu,

e vocea, e cuvântul,

e chipul, e întâmplarea

e anotimpul, raza de soare,

e secunda pe care

doar acum o poți avea…”

Versificația din lirica Dare de seamă, un titlu atât de prozaic, e o artă poetică, asupra căreia atragem atenția pentru modul în care concepe creația poetică: scrisul izvorăște ”din șoapte de iubire”, din ”degete mângâietoare”, din ”buze ce caută sărutul”, din ”suspine de dor și iubire” în ”nopți nedormite”. Scrisul meu, destăinuie autoarea, se naște din vorbele, gesturile și urmele oamenilor ”ce-i trec pragul sufletului”:

”ceea ce eu aștern pe hârtie

și multe rânduri s-au adunat

în ultimii ani

rânduri care povestesc

despre iubire, despre tristețe,

despre întâmplarea de a fi,

despre speranță și izbândă,

despre ce-aș putea fi mâine,

dacă la mine, cea zidită,

între vers și piatră”.

El, cel plecat în veșnicime, e un reper și sursă de împlinire a cuvintelor în imagini visate ori închipuite:

”scrisul meu se naște / din cenușă uneori,

din mine și din tine, / din fiecare zi însorită,

din ploaia care-a uitat / să cadă,/

din nori rătăciți pe cer, / din neantul pe care,

scrisul meu, din secundă / se naște,

iar secunda / mi-o dictezi tu,

cel care habar nu ai / cum eu știu a privi

spre tine, / orice ai fi,

capăt de lume / sau început de vers ”

Gândul că sufletul său pereche se află într-o lume paralelă e întreținut de aceleași vorbe sfătuitoare, după cum spune poetul de la care a reținut taina versului și inima întreagă. Da, ”viața merită trăită”, așa simplu cum ar spune ”Bună seara, iubito”.

Dacă l-ar consulta pe POET ”Cum se scrie poezia? ”, răspunsul său ar fi unul care se referă la sentimente și momentele înălțătoare ale vieții celei înzestrate cu ultrasensibilitate lirică: Versul primește glas, adică se încorporează în limbaj poetic, ”din șoaptele celor ce se iubesc”, ”din fiorul iubirii”, apoi ”metafora lăcrimează dorul”, devenind ”un vals cu melancolii și tandrețe”. Poezia se naște din ”amintiri” trăite, din suferințe, din ”deznădejdi”. Acestea sunt sursele care aduc verbele în stare de grație poetică, devenind gânduri, cu sau fără rimă.

3. ETAPA I: URSUL ȘI VRABIA

Nu se pune problema raportării dintre înțelegere simbolică ori pricepere alegorică. Sursa emoționalității care generează lirismul e experiența de viață, dramatismul unei existențe fericite, frânt de anularea unuia dintre stimulenții relației de dragoste a cuplului. Scrisul e terapie.

Tie, îți dedic acest vid, spune Giorgiana, scriind despre amintirea ”ultimei îmbrățișări, definitive, nemiloase”. Într-o duminică de decembrie a început iubirea și tot într-o duminică de decembrie s-a frânt firul concret al dragostei dintre ”un URS și-o VRABIE, când EL a plecat și Ea, Vrabia s-a preschimbat în ”statuia unei pietre”. El s-a preschimbat, spune poemul, ”în stea căzătoare”, iar Ea ”reînvață zborul”. E întâmplarea destinului, a fisurii divine. De această dată, în doliul vremii, cuvintele ating melancolii și tristeți funciare și fără speranță: glasul exprimă ”furtuni și doruri”, deznădejdi și prăpastii părăsite de zei”, drumul între ”iluzii și nicăieri”, între speranță și nimic”, iar scrisul îi ”este gând rătăcit”. Intrând adolescenta în laboratorul poetic, asistă la grația cu care Lucian, maestrul și modelul, da cuvintelor suflare și le combina în metafore generatoare de estetică. Astfel că Giorgiana se molipsește, simțindu-se tot mai relaxată în laboratorul poetic, cuvintele devenindu-i acum, în absența gurului, ”hrană și apă și dor și dragoste”. Destinul i se hrănește cu amintiri, tastele scriu despre ”odihna în fiecare noapte pe umărul puternic, ce nu-l credeam vreodată a deveni țărână”. ”M-am obișnuit prea devreme”, poetizează autoarea, cu ”moartea, și chipul ei hâd”, aducătoare de ”iad pe pământ” (Obișnuită fără rost)

Un cititor curios și îndoielnic s-ar putea întreba de ce autorul acestui eseu face mereu referire la întâmplarea tragică a dragostei Giorgianei, ca ”altar infinit al iubirii”? În volumul său, autobiografic, intitulat La început a fost duminică, dezvăluie, cu o sinceritate zguduitoare, încropirea și frângerea dragostei dintre două ființe cuprinse în vraja iubirii, sub masca unor personaje, care le măsoară identitatea. Scria într-o cronică un decod romanesc: ”Aurelia e Giorgiana, Laur e Lucian, iar Laura e Luciana, alcătuind familia Radu – Avramescu, iar evenimentele se derulează între două duminici, despărțite de 16 ani frumoși, plini de iubire plini.” Și tot în același loc, citam o strofă a lui Lucian, relevantă pentru frumusețea discursului lor de adorabili îndrăgostiți:

”A fost iubire și mai e iubire

Am fost frumoși de sus și până jos

Eu îmbrăcat în pielea ta subțire

Tu-n mine însumi, înger mătăsos”

(L. Avramescu, Arborele mut, 2021)

4. STILISTICA DIN GÂNDURILE, CU ȘI FĂRĂ RIMĂ

Stilistica presupune analiza stilului (mod personalizat de a scrie) de abordare artistică a creațiilor literare. Urmărește specificitatea verbalizării, figurile metaforice, expresivitatea combinării cuvintelor, particularitățile comparative și evidențierea valorizării discursului poetic. Giorgiana Radu – Avramescu este familiarizată cu scrisul artistic, fiind jurnalist și romancier, precum și autoare a Scrisorilor către tine, având infuzii predominante de lirism. Scrisorile sunt reflecții lirice, mărturii ale dorului prin care sufletul plin de dragoste se revarsă spre Celălalt. În volumul prezent, cu poezii, izvorâte din sufletul terorizat de dor și iubire ce-ar fi putut avea încă numeroase împliniri, folosirea figurației e mai degrabă una alegorică decât una căutată. Întregul volum – cu cele 123 de poeme – e o mărturie sinceră, directă, limpede, candidă a trăirilor sale, puse ”în versuri”, cu sau fără rimă, dar cu o autenticitate sfâșietoare. Se citește cu încredere, ademenind lectura romanului autobiografic. Autoarea nu contorsionează expresia, nu încarcă scrisul cu ornamente verbale și nu epatează fals spre a trece sentimentul prin filtrul filosofării gratuite. Ar fi posibil ca autoarea să devină model de scriere pentru mulți dintre cei care vor să intre în literatura română în spațiul rezervat lirei. Apreciez îndemnul lui AUREL USCA – un virtuos degustător de poezie – de a asigura publicarea volumului. Bun venit Doamna Giorgiana Radu – Avramescu în rândul poeților, însoțind astfel poezia soțului Lucian Avramescu în antologia liricii contemporane românești. Alegorizez, gândind că Poeziile acestui volum râvnesc să caute dincolo sau printre stele Liricele pereche ale lui Lucian spre a reconfigura unitatea poetică a cuplului destrămat prea devreme. Poemele EI caută poemele LUI. Se regăsesc într-o mare de iubiri doar cei ce se potrivesc. Scrisul Giorgianei e mărturia că viața LOR împreună nu i-a fost îndestulată, ci se continuă astfel. Talentată în harul cu care își ex-pune sinceritatea, candidă și virtuoasă în dezvăluirea zbuciumului sufletesc, Giorgiana – Radu Avramescu și-a dobândit pe merit un loc în poezia română contemporană.

Prof. univ. dr. Anton ILICA

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]