Serban Cionoff: E CEVA PUTRED ÎN DEALUL COTROCENILOR…

     Sunt tot mai mulţi cei care susţin- bazându-se pe intuiţie sau, poate, chiar pe nişte dovezi care,deocamdată, nu ne-au fost prezentate şi nouă, prostimii- că atât de intempestivele ieşiri la rampă ale Traian Băsescu au ca motiv faptul că mai marii săi protectori-licurici l-au cam scăpat din braţe.

 Şi, după cum spune şi romanţa: „Iubire, bibelou de porţelan”, combinată cu o parafrază după una dintre Legile lui Murphy :”dacă ceva trebuie să se spargă, atunci, cu siguranţă, se va sparge!”, există realul pericol ca, odată scăpat din braţe, Traian Băsescu să se  spargă. Dar ştiţi cum să se spargă? Uite-aşa, cioburi, ciobuleţe.

 Dar nu atât el, ca persoană fizică şi publică, devenită proverbială prin ştiinţa cu care face ce face şi tot în picioare cade este cel vizat de bufnitura casantă de podele, cât există marele risc să se aleagă praful de ditamai imunitatea domniei sale. Ceea ce ar face, numaidecât, ca niscai dosare, grijuliu împăturite în seifurile DNA, să ajungă pe mesele pe care trebuiau să ajungă cam de multişor poveste. Că doar nu or fi toţi procurorii făcuţi din aceeaşi cocă râncedă din care au fost frământaţi (acolo, undeva) procurori de tipul/teapa lui Marius Iacob sau a lui Lucian Papici.

Distribuie prietenilor

 Aşa se şi expilcă, bănuiesc, faptul că, grijulii după cum le este boiul, cu durerile şi cu neliniştile ce au pus stăpânire pe cugetul şi pe simţirea Amiralului Dezastrului Naţional, vânturătorii de vorbe goale din Dealul Cotrocenilor şi anexe au scos, fuga-fuguţa, pe piaţă- de fapt, au scos de la naftalină- zvonul acela despre ungerea lui Traian Băsescu în nu ştiu ce fotoliu simandicos din sufrageria NATO. Da, poate să fie şi ceva sâmbure de adevăr în zicerea asta, dar să nu uităm că povestea asta se va petrece, dacă se va petrece?, mai la anu *. Iar, până atunci, trebuie să ieşim din toamnă, să trecem cu bine de iarnă, să intrăm sănătoşi în primăvară. Şi aşa mai departe…

 Or, ştiţi şi dumneavoastră zicerea de înaltă valoare teoretică şi practică a d-lui Traian Băsescu:”iarna nu-i ca vara!”

 Colac peste pupăză, mai umblă vorba-n târg despre o destul de probabilă vizită pe care premierul Victor Ponta ar urma să o facă fix acasă la Marele Licurici. Adică nu doar să o facă, dar şi să aibă niscai întâlniri cu înalte personalităţi, oameni cu pricepere în materie de ce şi cu cine discută şi, mai ales, cu mare putere de decizie. Ei, aici e aici!

 În cazul ăsta, vorba noastră vine de devine următoarea:  dacă o să facă Victor Ponta impresie bună acolo, sus? Da, da, acolo unde, până nu demult doar el, Traian Băsescu, avea uşi deschise şi urechi grijuliu aplecate.

  Deocamdată, alte amănunte mai semnificative nu aş avea de reţinut pro sau contra acestei prăpăstioase ipoteze.

 Dar,fapt dovedit şi palpabil rămâne, deoacamdată, doar acela că e ceva putred, fiindcă nu degeaba este aşa de mare fierbere în Palatul din Dealul Cotrocenilor. Miroase al dracului de urât, tot mai urât,  gunoiul ascuns, 9 ani bătuţi pe muchie, sub covoarele locaţiei.

   Sau,mai ştii?, poate că nu numai acolo…

                                                               Şerban CIONOFF