Te mai găsesc, iubito, când prin mine însumi alerg

 

      Te mai găsesc iubito când, bolnav de nostalgie

      Alerg prin mine însumi și deodată

Distribuie prietenilor

      Acolo unde pajiștile toate păreau să se fi  terminat

      Apari înaltă și nefirească, ciută desperecheată.

 

      Nu te mai aflu în schimb în iarmarocul acesta lumesc

      Unde făpturile se năruie sau se îmbină

      În acest talmeș balmeș de rătăciri și împreunări

      În care nu există sentimente, ci doar vină.

 

      Nu te mai aflu iubito, oricât te-aș căuta

      Decât în  lada cu zestre sigilată în aorta mea

      În rest dacă mai ești, dacă mai sunt

      Nu ne mai recunoaștem, migratori străini pe pământ.

 

      Suntem ca două fețe ale unei uși de părăsită moară

      În care fața dinlăuntru nu-și va ști niciodată fața de afară.

 

                                                  6 aprilie 2013, Sângeru