AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Sfat estival de la Mihaela Bilic: Vineri, 21 iunie,  e ziua cea mai lungă, profitați…să nu mâncați

Dacă a venit solstițiul înseamnă că începe vara. Și când e vară e soare și cald afară, buna dispoziție e asigurată iar foamea e inhibată. Dacă nu exagerăm cu fructele și cockteil-urile băute la ceas de seară, putem spune că vara e anotimpul ideal pentru slăbit

Nu numai apetitul e diminuat, dar și motivația de a arăta bine crește: hainele sunt mai subțiri, marea înseamnă costum de baie, motive suficiente pentru a fi mai atenți la dietă.in costum de baie 1

Și când spun dietă nu vorbesc de o cură de slăbire propriu-zisă, ci pe mutarea accentului de la mâncare, la hidratare.

Vara putem liniștiți să “sărim” peste mese, dacă tot e cald și nu ne e prea foame, n-ar fi rău să mâncăm mai pe seară, pe răcoare

 Peste zi axați-vă pe lichide, indiferent dacă asta înseamnă apă, cafea, ceai rece, limonadă, ciorbă sau lapte bătut.

Feriți-vă de zahăr, fructe mâncate cu kilogramele și alcool. Bazați-vă pe legume multe și pește, fiți zgârciți cu uleiu, brânzeturile și făinoasele și veți vedea, silueta se va ameliora de la sine, aproape fără efort

 Iar ca soluții de compromis, un pahar de vin sau o cupă de înghețata sunt “răul” cel mai mic la raportul calorii/satisfacție.
Așa că profitați de zilele lungi de vară și umpleți-le cu ce vreți voi, cu ce vă place…dar nu cu mâncare!

Publicat de nutriționista Mihaela Bilic pe Facebook

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!