Există locuri în care istoria nu se citește doar în cărți, ci pare să respire prin ziduri, prin oameni și prin poveștile pe care aceștia le duc mai departe. Orăștie este unul dintre ele, fiind orașul așezat la poarta ținutului dac, între Mureș și Munții Șureanu, loc în care trecutul dacilor încă își aruncă umbrele, iar prezentul, iată, a găsit o modalitate minunată de a-i răspunde: prin umor.

Astfel, între 18 și 20 septembrie 2026, municipiul Orăștie a găzduit cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Epigramă și Poezie Satirică „Dacul Vesel”, o întâlnire a condeiului, a spiritului și a bunei dispoziții, inițiată de poetul și umoristul orăștian David Valentin.

Timp de trei zile, orașul a devenit o mică cetate a umorului. Au sosit epigramiști, poeți satirici, caricaturiști, oameni de cultura și invitați din țară și din Republica Moldova, fiecare aducând cu sine nu doar versuri și cărți, ci și propria măsură de a privi lumea prin lentila fină a ironiei.

Festivalul a început firesc, cu cei mai tineri. Astfel, la Sala Astra, s-a desfășurat un atelier de creație grafică care i-a apropiat pe elevii din Orăștie de lumea desenului satiric, sub îndrumarea maeștrilor Marian Avramescu, Liviu Stănilă și Laura Lungescu. Poate că nu întâmplător povestea „Dacului Vesel” a început cu niște copii, fiindcă, după cum se știe, orice cultură adevărată își caută mai întâi urmașii.

În partea a doua a zilei au urmat întâlnirile, revederile, surprizele, apoi lansările de carte, poezia, epigrama și muzica folk.

feerie la început de toamnă!

Muzeul Satului Transilvănean și-a deschis porțile pentru noi, invitații, într-o după-amiază ușor capricioasă, onorându-ne cu ce are românul mai bun pe masă și în suflet. Domnul Mircea Zdrenghea și fiul acestuia, Marius Zdrenghea, ne-au fost cele mai bune gazde și le mulțumesc încă o dată, inclusiv pentru bundița scurtă din piele de oaie, cusută ornamental, pe care mi-au împrumutat-o când s-a înnoptat și s-a lăsat frigul.

Doamne, ce oameni! Ce loc minunat! Ce oaspeți talentați…

Totul la superlativ!

Printre case vechi de generații, cu lemnul încă purtând urmele mâinilor care le-au ridicat, Satul Transilvănean părea că a reușit să oprească timpul. Eram cuprinsă de o liniște interioară pe care nu o mai simțisem de multă vreme. Și pe chipurile colegilor mei de condei se citea aceeași beatitudine a clipei, aceeași bucurie de a trăi și de a savura, cu sufletul deschis, momente culturale de aleasă ținută. Vegheați de pe deal de sica dacică, simbol al unei lumi care și-a apărat libertatea cu demnitate, întâlnirea noastră culturală avea o încărcătură aparte, era specială.

În acel decor încărcat de memorie, spiritul dacic părea să se trezească din nou, nu în sunet de arme, ci în ritmuri de folk și în puterea cuvântului scris. Între vechi și nou, între cântec și poezie, cărțile lansate de organizatorul nostru, David Valentin, împreună cu Gabriela Botici, și-au găsit un loc firesc într-un spațiu în care istoria nu era doar privită, ci parcă respira alături de noi. S-a cântat, s-a aplaudat, s-au spus epigrame „construite” rapid la lumina spiritelor încinse întru creație, iar mai apoi în jurul focului de tabără.

Epigramele și poeziile satirice s-au amestecat cu muzica, iar râsul și buna dispoziție au devenit, pentru câteva ore, o altă formă de apropiere între oameni.

Luna a apărut și ea de după un nor care o ținuse captivă o vreme. Cum credeți că era? Era toată numai zâmbet!… unul rostogolit, de râs, am presupus.

Ziua de sâmbătă a dus povestea festivalului până la Castelul Huniazilor din Hunedoara. O frumoasă întâlnire între istorie și prezent. Dacă odinioară în aceste locuri se purtau bătălii cu sabia, acum armele au fost altele – condeiul, inteligența și umorul.

După secole, confruntarea continuă, dar victimele sunt, cel mult, orgoliile celor care se recunosc în câte un catren.

Reîntorși la Orăștie, participanții au transformat Sala Astra într-un adevărat spațiu al artelor umoristice.

Caricatura, fotografia, caricatura la minut, poezia și spectacolul literar-artistic au făcut ca râsul să capete chipuri, linii și culori, dincolo de cuvinte. Maeștrii Laura Lungescu, Marian Avramescu  și Liviu Stanila au întâmpinat publicul orăștian cu lucrările expuse în foaierul Sălii Astra și cu caricaturi la minut.

În ținute de gală, domnii și doamnele se pregăteau pentru festivitatea de decernare a premiilor. Organizatorul a luat cuvântul, a enumerat sponsorii care au ajutat și au susținut substanțial organizarea festivalului, apoi a vorbit viceprimarul, ca reprezentant al oficialităților locale. S-a cântat imnul festivalului, apoi s-au decernat premiile pe secțiuni.

Admirație și pentru copiii de la liceul de artă „Sigismund Toduță” din Deva, care au interpretat arii cunoscute la flaut, trompetă și saxofon. Ei au fost însoțiți de profesorul îndrumător. Au fost premiați și ridicați de către organizator la rangul de „privighetori dacice”.

Multe epigrame bune, parodie fină, cărți alese, zâmbete… toate acestea fiind, de fapt, rodul muncii unor minți sclipitoare.

Totuși, dincolo de diplome și premii, adevărata avere a unui festival sunt oamenii pe care îi întâlnești în astfel de împrejurări și amintirile cu care pleci.

Seara, la masa festivă, competiția s-a topit în prietenie, concurs de epigramă cu premii, zâmbete… și cea de-a III-a ediție a Festivalului „Dacul Vesel” a lăsat o amintire atât de frumoasă!

S-a demonstrat și de această dată că umorul poate fi și elegant, și inteligent, și profund, că se poate spune un adevăr serios în patru versuri, că o linie de creion poate spune cât o pagină de text și că, uneori, râsul este una dintre cele mai frumoase forme de libertate.

Duminică, atunci când invitații s-au despărțit, festivalul nu s-a încheiat cu adevărat. L-am luat cu noi în suflete,  în fotografii, în cărți, în catrene, și în prietenii legate.

Organizatorul acestui festival, a cărui poveste tocmai v-am spus-o, după acest încărcat sfârșit de săptămână, sigur a rămas cu sentimentul împlinirii sufletești, al reușitei, dar și al unei oboseli binecuvântate – acea epuizare dulce care vine doar atunci când pui suflet într-un vis mai mare decât tine. Poate că acesta este farmecul „Dacului Vesel”, într-un ținut în care istoria ne vorbește despre oameni care au știut să lupte, câțiva dintre urmașii lor au ales să ducă mai departe o altă armă – condeiul.

Finalul poveștii?… și a ținut trei zile și trei nopți…

Glumesc. Dar, trebuie să știți că la Orăștie, dacii au fost veseli, iar veselia lor a avut rimă, spirit și rost. Încă o dovadă vie că, uneori, cea mai frumoasă formă de curaj nu este să ridici scutul, ci să stârnești zâmbetul.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]