AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Florin Tănăsescu: Scrisoarea lui Dan din Carpaţi către Donald de la Washington DC

Disperat, neconsolat, agitat, Trump caută o soluţie de supravieţuire în faţa  fluxului  democrat ce i-a tulburat  şi mai rău somnul raţiunii şi-al megalomaniei. Cum dinspre Canada nu sunt   semne că l-ar ajuta, iar de la Mexic  –  nici cât negru sub unghie, de bună voie şi silit de conştiinţa MAGA, s-a oferit al nostru – scuzaţi, al lor –  Nicuşor Dan.

Făcând apel la conştiinţă şi la Lia,  locatarul de la  Cotroceni  i-a trimis un e-mail lui Donald. Iar pentru a fi sigur că hakerii nu-l  şterg, i-a mai  scris şi-un răvaş îmbuteliat şi lansat  de  pe puntea Bricului  Mircea,  în Ocean. Sticla rămăsese la Cotroceni ca urmare a trecerii lui Traina Băsescu p-acolo.

Cum mailul va ajunge la Donald la a doua aselenizare, am aflat ce conţine sticla plutitoare  de la un braconier piscicol, care l-a  postat pe un Tik-Tok.  Fireşte, a fost  şters şi de-acolo, dar ne-au mai  rămas în minte câteva frânturi trimise de dom’ preşedinte.

Cum ar fi: „My dear Donald,

Eu sunt ăla care s-a tras în poză cu  dumneavoastră.  Adică,  cu mulajul de carton, dar ce contează? Putea să fie şi bitum, ciment sau azbest.  Dacă-mi permiteţi un sfat, acela ar fi să faceţi ca mine. Adică, prin  extindere de competenţă, numiţi-o pe Lia la Curtea Supremă a SUA.  Odată  strămutată acolo,  o sun eu să-i dau ceva sfaturi, deşi e versată în chestii gen:”Să fie nedreptate, chiar de-ar fi să  fie scufundate navele din strâmtoarea Ormuz”. Da’ nu mă bag eu pe felia ei.

Pe de altă parte,  my dear  Donald, invocă amestecul unui  actor statal în alegerile pentru Congresul american.  Statal, deci nu luaţi  vreun  figurant de la Hollywood. Un scenariu, da!  Apoi, băgaţi vrăjeala cu  ingerinţa guatemaleză,  trinidat-tobagheză sau cubaneză. Şi fluturaţi  un scenariu, fie el şi cu  „Winnetou în  Valea Morţii”.

Mai  promiteţi că veţi face publice influenţele straniere  într-o  zi de joi, în data de 32, a anului 3022.  La mine a mers, nu văd de ce nu şi la dumneavoastră, Sire!

Urmează să vă mai dau sfaturi, dar  mă sâcâie copiii ăştia, care vor să  băgăm o fugă prin Făgăraş City, locul meu de naştere.

Cu speranţa  că într-al doilea mandat al meu vom construi un pod care să lege Oltul de Atlantic, cu stimă şi respect nemărginit, al  dumneavoastră  preaplecat vasal, Nicuşor Dan.

P.S.

Nu vă bazaţi pe Macron, Meloni sau Merz, că ăştia sunt de capul lor, nu  fani activi  ca mine.

S-.auzim de bine!”

(din ziarulprahova.ro)

 

[article_sources]

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!