Nu-i așa că și tu te simți singură uneori în mijlocul unei mulțimi
ca-ntr-o pustie pădure?
Urlete de lupi se aud și te temi că acești copaci umblători
care-și zic oameni, te-ar putea sfâșia
Nu-i așa că-n codru ai fi mai în siguranță?
Noaptea a rămas în urmă
și ceea ce părea fantomă
capătă ca atare chipul fantomei,
ceea ce stătea sub acoperișul beznei, nedefinit,
își decupează rânjetul
Iată de ce-ți spuneam că iubesc noaptea
fiindcă eu trag liniile desenului,
iar acolo unde-mi închipui o pasăre
o desenez ca atare
și pot și îngeri să desenez
ceea ce ziua nu-mi iese
Azi îmi dai dreptate
iar conturul tău prelungește între perne
noaptea care s-a terminat
Lucian Avramescu, 3 noiembrie 2017, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]