peste chipul poetului
o femeie ca o pădure înmugurită cântă
și mâinile ei duios odihnesc …

fericit, îți spui, trebuie să fie poetul
dacă peste chipul său
buzele femeii rostesc dulci vorbe ciudate
un descântec poate, un roi de petale
nenumărate

iat-o cum strânge la piept, peste sânii striviți
în unghiul secret care-i desparte
portretul poetului,
portretu-i firav
desenat pe o carte

fericit, spui, trebuie să fie poetul
dar, ah, pentru el oare bate
inima ei în singurătate
sau pentru cel care
prin lumina versurilor
se zărește în depărtare?
(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito”)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]