AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Angela Petre: 9 MAI ziua cu triplă semnificaţie:  Ziua  Declarării Independenţei României, Ziua Victoriei împotriva Germaniei Naziste și Ziua Europei

 

Ziua de 9 Mai are pentru poporul român o multiplă semnificaţie. Pe lângă celebrarea Zilei Independenţei României, proclamată în 1877, sărbătorim  și Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite împotriva Germaniei Naziste, precum și Ziua Europei. Astfel, această dată reprezintă un moment de adâncă reflecție şi de aducere – aminte a faptelor şi evenimentelor din istoria trecută şi recentă a României, implicit a Europei, ce au marcat evoluţia acestora pe scena politică, economică şi militară a lumii.

Omagierea ostaşilor care şi-au dat viaţa pentru înfrângerea fascismului şi nazismului, trezeşte și astăzi cele mai alese sentimente în rândurile populaţiei care nu a uitat jertfele bunicilor şi părinţilor noştri pentru apărarea valorilor umaniste şi a drepturilor universale ale omului.

Să ne înclinăm cu recunoştinţă în faţa veteranilor de război şi să aducem un pios omagiu celor care au făcut dovada sacrificiului suprem pe câmpurile de luptă pentru libertate şi democraţie.

Cu ceva timp în urmă am scris această poezie, cu gândul la bunicul meu care a luptat pe front și la fel ca el au luptat atât de mulți eroi, oameni simpli care și-au iubit țara și neamul.

 

Veteranii

 

Se duc, se sting tăcuți în ciuda sorții

Privind în gol Moldova la hotare,

Uitați de timp prinși în tenebra morții

Dar via amintire încă-i doare…

 

Greoi se mișcă parcă în reluare

În ranițe purtând aspra povară

Și-ar vrea să strige astăzi cu ardoare

Când văd fărădelegi în sfânta țară!

 

Au zile, iată, încă mai au zile…

Ei veterani ce-și numără în ceasuri

Frânturi de viață regăsite-n file

Simțite și purtate-n mii de glasuri!

 

Povești ne spun din nordul înghețat,

Din lagăre, din sărăcie mare

Din tot și toate câte-au îndurat

Ca țara să ne fie astăzi MARE!

 

Și da, sunt sfinți, să-ngenunchem la dânșii

Să nu uităm că au plătit cu sânge,

Ei s-au jertfit, de Dumnezeu sunt unșii

Iar România încă îi mai plânge!

 

Pe pieptul lor mai poartă cu mândrie

Insigne, decorații ruginite,

Medalii multe care să le fie

Pe piept când vor ajunge în morminte.

 

Și plâng în barbă-aproape fără lacrimi

Privind la cer, mergând cu pași greoi,

Dezamăgiți, uitați și plini de patimi,

Ne pleacă azi și ultimii eroi…

 

Tot astăzi celebrăm și Ziua Europei. În urmă cu 75 de ani, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună bazele concrete ale unei federaţii  indispensabile pentru asigurarea păcii, cooperării și prosperității economice a țărilor membre. Declarația de mai sus a constituit fundamentul apariției Uniunii Europene, așa cum o cunoaștem noi astăzi.

În afară de drepturile pe care le au,    cetăţenilor din țările membre le revine obligaţia de a contribui activ la apărarea valorilor europene şi umaniste pentru realizarea unei convieţuiri paşnice şi pentru un respect reciproc.

Principalul obiectiv al Uniunii Europene este asigurarea unei prosperități economice și al unui trai decent pentru toți cetățenii săi.

La mulți ani România !

La Mulţi Ani, Uniunea Europeană!

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!