Voi ştiţi ce suflet frumos are ţara asta ?

E ca un ţăran care în zori

Vorbeşte cu soarele înca adormit

Şi în taina lui dezleagă misterul

Zilei ce va să fie.

Adună mărgăritare din lumina

Pictată de rouă pe firul de iarbă,

Îmbracă strai alb şi pleacă la câmp.

Îi cere pământului voie

Ca să îi stoarcă seva,

Roagă ploaia să îi ude

Recoltele pentru hrana copiilor,

Coace pâinea în vatra

Făcută din acelaşi lut ca şi el,

Lutul străbunilor îl ospătează.

Preface o creangă de pom

Într-un nai,

Prin el se scurge seva copacului.

Aţi auzit vreodată munţii doinind,

Din măruntaiele lor cum strigă strămoşii?

Susurul râului ce poartă

Cu el sufletul ascuns în

Pântecul muntelui?

Aţi văzut cum sărută

Câmpia lacrimile

Timpurilor trecute în singurătate?