Respiră trupul frânt sub greutatea poverilor

În lutul ce prinde viaţă în mâna olarilor,

Roata sfărâmă chinul şi dorul

Din ele, în plâns, se naşte ulciorul.

Cu patimă adună pământul în mână

Înseamnă tot pentrul el…pâine…măcar o fărâmă

Cântecul prins se ridică în mersul rotat

Îşi cere iertare străbunilor pentru păcat.

În zori roua se-aşterne în străchini

Parcă ar fi o mare cuprinsă de lacrimi

Pictând ziua ce va să vină

Dumnezeu veghează s-aducă lumină.

E vremea când plânsul râde-n Dumnezeire

Când ochii sunt blânzi şi limprezi ca două safire,

Când rugăciunea înălţată spre cer devine iubire

Şi curcubeul în mii de culori e nemurire.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]