Ana-Maria Bocai: Și tu și eu iubim la fel (poezii de dragoste)

 

De dragoste

 

E ceva în cântecul tău ce îmi mângâie sufletul,

Distribuie prietenilor

Dorinţe aprinse ce ard cu scântei şi apoi mor ninse,

E dorul amarnic ce mă leagă în veci de tine iubite,

E dragostea noastră ce vrea să vorbească

Şi ea nu ne minte.

E lumea vicleană şi inima mea

Şi umbra ta tristă

Şi suflet pereche aşa cum eşti tu

Eu ştiu că există.

Ne vom întâlni într-un alt univers,

Ce crâncenă viaţă !

Şi atunci vom vorbi prin ochi mari şi blânzi

Şi plini de dulceaţă.

Uita-vom de tot şi tot ce desparte pe mine de tine,

Iubiţi blestemaţi sa ducem povara uitării de sine.

 

 

Tăcere

 

Să nu mă ascultaţi când râd

Din mine vorbeşte tristeţea,

Să nu mă ascultaţi când plâng

Din mine se desprind perle de lumină,

Să nu mă ascultaţi când

Ochii mei lumini de veselie

Ascund oceane de gânduri,

Să nu mă credeţi dacă fac tumbe

Cu cuvintele mari,

Ele vin de undeva din univers.

Să nu mă ascultaţi deloc,

Nu am motiv să vorbesc.

Să nu mă ascultaţi

Vă rog…

Joc rolul iubirii

Dar nu sunt iubire,

Joc rolul cântării

Dar sunt mută,

Joc rolul meu

pentru altcineva,

Nu mai sunt eu deloc.

 

 

Şi tu şi eu iubim la fel

 

Şi tu şi eu iubim la fel,dar suntem despărţiţi

Şi ne trăim iubirea lângă alte trupuri

Ceva ce ne desparte arogant

Noi doi nu am mai fi iubiţi, ci doar amanţi.

O mângâiere blândă-mi spune-n zori

De undeva, venită de departe

Că viaţa este crudă uneori

Şi visele se spulberă deşarte.

Ne-am întâlnit târziu…nu trebuia

Ca soarta astă festă să ne joace,

E prea târziu acum iubirea mea

Nu regreta, timpul tu ştii că nu se mai întoarce.

Cu chipu-ţi blând, de lună luminat,

Adorm târziu şi noaptea greu se cerne

Să nu fii trist, aici pe pământ

Aşa petrec iubirile eterne.

Suntem doi ochi plecaţi din alte vremi

Ce au venit iubire să împartă

Şi cineva glumind pe seama lor

A reusit un timp să îi despartă.

Rămân în visul tău tot un copil

Şi plâng şi râd gândidu-mă la tine,

Pe-o insulă pustie izolaţi

Aş vrea să fim iubiţi, şi nu amanţi.

 

Uneori e prea mult

 

Uneori e prea mult

şi clipa se sparge

nemiloasă în două,

Uneori din prea mult

te topeşti în lutul

timpului care

se cerne prin noi,

Uneori din prea mult

îmi agăţ la urechi

cercei de umbre

trecute prin sita vremii,

Uneori din prea mult

flori de gheaţă atârnă

greoi de marginea inimii,

Uneori din prea mult

se şterge dragostea,

Uneori din prea mult

se naşte ura şi teama,

Uneori din prea mult

învăţăm să preţuim,

să dăruim puţinul.