• Home
  • Recomandate
  • „Antrenorul de genii” Florin Colceag: „La naştere, toţi copiii sunt supradotaţi. De cei care pălesc, mamele sunt responsabile total!”

„Antrenorul de genii” Florin Colceag: „La naştere, toţi copiii sunt supradotaţi. De cei care pălesc, mamele sunt responsabile total!”

colceag 1

Avem un sistem de învăţământ găunos care nu cultivă pasiunile şi talentele copiilor, ci se bazează pe acumularea de cunoştinţe inutile, pe concursuri şi competiţii. Aceasta este concluzia la care am ajuns în urma unei discuţii extrem de interesante cu prof. Florin Colceag, un mare geniu al României, profesor de matematică şi „antrenor de genii”, la rândul său. Părerea sa despre ceea ce se întâmplă la ora actuală în România şi în lume este una care ne pune pe gânduri şi care ne determină să ne dorim schimbarea, cât mai repede. El crede că naţia românească este la fundul gropii şi dacă se mai duce un milimetru mai jos poate dispărea. Însă totul se poate redresa prin educaţie. E nevoie de o reformă care nu presupune efort şi nici buget, ci doar bunăvoinţă. Iar primul lucru pe care trebuie să-l facem cu toţii este să ne gândim şi să încercăm să înţelegem cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm şi care e treaba noastră pe acest pământ.

Prof. Florin Colceag: Avem în perioada asta de timp şi în cea anterioară a fost aceeaşi problemă: o foarte proastă înţelegere a rolului umanităţii pe pământ. Nu ştim ce căutăm pe pământ şi deocamdată ne purtăm ca şi când pământul ar fi material de consum. Fără să ne intereseze să-l întreţinem. Asta face ca în clipa de faţă omenirea să fie într-o permanentă criză identitară în primul rând, nu numai legată de modul în care acţionăm pe Pământ şi asta se varsă în educaţie. Nu ne educăm să ne înţelegem rolul. În ultimele secole am învăţat să fim competitivi şi să ne luptăm unii cu alţii pentru a avea mai mult, mai bun, dar nu ne-am dezvoltat partea de personalitate. Am învăţat să învăţăm, dar nu să avem mai mult suflet, mai multă iubire, mai multă înţelegere. Pentru că am făcut confuzii şi facem în continuare aceleaşi confuzii cu riscuri din ce în ce mai mari. Marea confuzie este că am crezut că cine e mai sus e mai puternic şi dacă e mai puternic e şi mai deştept. Şi dacă e deştept, asta înseamnă că e şi frumos. Asta înseamnă gândirea incompletă, inducţia incompletă care nu duce nicăieri. Ea poate fi corectată prin educaţie dacă în primul rând ştim cine suntem şi care este menirea noastră pe pământ.

Cum recunoaştem copiii supradotaţi?

În privinţa copiilor supradotaţi avem următorul lucru: ei au o bănuială despre cine sunt. De la bun început au nişte abilităţi care se manifestă, au un scop în viaţă şi muncesc ca să-şi atingă scopul ăsta pentru că ştiu că nu este accidental. Asta este principala diferenţă dintre copiii supradotaţi şi ceilalţi. Cei supradotaţi îşi cunosc rolul şi locul şi ştiu că au ceva de făcut şi îşi dau seama că au ceva de înfruntat.

Fără a fi stimulaţi, fără a fi coordonaţi în nici un fel? Există nativ?

Fără a fi. Au dorinţa, au scopul. Când găsesc un pic de stimul, înfloresc.

Copiii supradotaţi îşi ştiu rolul, dar trebuie ghidaţi cumva. Aveţi idee, la nivel de procentaje, câţi din copii sunt supradotaţi pentru că au fost depistaţi şi sprijiniţi?

La naştere toţi copiii sunt supradotaţi. E un fapt constatat, abilităţile lor de a recunoaşte mediul sunt absolut fabuloase. Dar ca să fie treaba mai clară, copilul când se naşte se naşte cu lecţia învăţată. Din burta mamei învaţă. Contactul pe care îl are cu mintea mamei îl face ca atunci când se naşte să aibă o imagine despre lume. O imagine destul de amplă. Am două cazuri extrem de interesante. Doi copii care de când s-au născut au vorbit numai limba engleză. Acasă au vorbit toţi în română. Pentru că una dintre mame traducea în engleză în timpul sarcinii, iar cealaltă asculta numai melodii în limba engleză. Şi s-a imprimat trăirea mamei în mintea copilului. Iar când iese, iese cu lecţia învăţată.

Numai că nu toate mamele sunt la fel…

Sigur. Dar ei pornesc în viaţă deja cu un bagaj de trăiri afective şi de cunoaştere. Ei încep să recunoască lumea în care au venit, ţinând seama de ceea ce au moştenit din burta mamei. Dacă o mamă e stresată în timpul sarcinii, copilul învaţă stresul. Dacă e fricoasă în timpul sarcinii, copilul învaţă frica. Învaţă ceea ce trăieşte mama. Şi în continuare tot asta face. Mamele sunt responsabile total.

Aveți o explicație palpabilă?

Explicaţia palpabilă este foarte simplă. La copii şi la mame se redezvoltă aşa-numitele organe veromo-nazale care percep feromoni. Există feromoni pe care îi percep din exterior şi există feromoni în interiorul organismului matern. Există un limbaj chimic între copil şi mamă cu ajutorul acestor feromoni. Apoi dispar, sunt activi doar în perioada de înmulţire şi în perioada gravidităţii.

Adevărul este că am putea avea o societate de oameni plenari dacă am avea o generaţie de mame care să dorească să fie mame adevărate şi să-şi cultive calităţile de mamă şi să înţeleagă şi ce se întâmplă cu ele şi cu copilul lor ca să poată să-l sprijine. Realitatea este că mamele sunt încă în neolitic.

Cum în neolitic?

Mamele sunt în neolitic pentru că ele au preluat experienţa mamelor lor, experienţă pe care au preluat-o încă de la 0-2 ani când încă nu judecau logic. Şi tot ce au preluat de la mamele lor a rămas în memoria lor. Din neolitic până acum nu s-a schimbat mare lucru. Avem mame neolitice cu copii în perioada informaticii şi ne trezim în condiţiile astea cu părinţi care nu ştiu ce să facă cu copiii lor şi cu copiii care se duc la telefoane şi tablete şi îşi aleg nişte părinţi artificiali care să nu-i certe.

Aici avem o rupere foarte mare istorică. Noi avem multă ştiinţă dezvoltată, multă tehnologie, dar omul încă nu s-a dezvoltat.

Din neolitic şi până acum, omul încă nu-şi cunoaşte rolul, încă nu ştie ce caută pe pământul asta şi îl distruge. Aici este marea problemă.

„Noi nu avem încă o educaţie a idealurilor. Noi nu am cultivat în copiii noştri orizonturi largi. Îi învăţăm cunoştinţe în loc să-i învăţăm înţelepciune”

Citește continuare pe life.ro

Parteneri