• Home
  • Recomandate
  • Arin Alexandru Avramescu, avocat: Dilemele clişeului „penal”

Arin Alexandru Avramescu, avocat: Dilemele clişeului „penal”

arin avramescu 3

Încerc la stăruinţa scriitorului Carol Roman, acum la început de an 2017, în atmosfera pâcloasă creată în preajma sărbătorilor de facerile şi prefacerile unui nou guvern (şi sărbătorile sunt amestecate de politicieni în ceaţa numită „viaţă publică”), să inventariez sensurile şi înţelesurile – nedorite de cele mai multe ori – date cuvântului „penal”. Sau, aşa cum cred eu că i-am receptat dorinţa, să dezleg motivul pentru care oamenii au devenit în ultimul timp, mulţi dintrei ei, „penali” şi felul în care cuvântul în sine a ajuns din termen juridic… adjectiv, din adjectiv… epitet şi din epitet emblemă nefastă şi ştampilă publică aşezată pe fruntea diverselor personalităţi ale zilei.
Nu mi-am imaginat, acum douăzeci de ani, când am intrat în avocatură şi când maeştri ai barei ca Paula Iacob, Niculae Cerveni dominau tărâmul proceselor penale, în mare legate de infracţiuni cu violenţă (domeniul avea o atracţie aparte pentru un tânăr avocat), că dosarele penale de azi şi de câţiva ani încoace vor fi dominate de infracţiuni de corupţie, iar termenul „penal” va ajunge adjectiv pentru oamenii politici contemporani. Mai pe scurt, nu se auzise pe vremea aceea aşa mult de corupţie, corupţi şi corupători, iar dreptul penal pentru practicieni era acel domeniu al luptei la bară pentru a-i asigura celui inculpat un proces drept şi o apărare echitabilă. Ce departe am ajuns…
Acum, constat dintr-un sondaj al Transparency International Romania furnizat cu generozitate de un confrate, 8 din 10 români vor aplicarea aceloraşi pedepse (mari) atât pentru corupţia din sistemul public, cât şi din cel privat, iar 7 din 10 români vor ca cel care dă mită sa fie pedepsit asemenea, celui care primeşte, adica sever. Iată, deci, că noţiunea, termenul, conceptul de drept penal şi-a făcut loc în dezbaterea publică şi nu ca un subiect secundar (dedicat eventual celor avizaţi), ci ca o temă de interes foarte larg. Este cred, motivul pentru care specialiştii iau drept barometru în evaluarea fenomenului corupţiei percepţia socială şi reacţia opiniei publice faţă de definirea actelor de corupţie şi a mecanismelor lor de producere şi manifestare. În mod evident, corupţia afectează atât interese particulare cât şi generale. Însuşirea şi folosirea resuselor statului în interes personal, darea, luarea de mită şi traficul de influenţă exercitate de persoane cu funcţii publice sau politice, derularea unor tranzacţii ilegale, ca şi ocuparea unor funcţii prin relaţii preferenţiale sunt constante ale vieţii noastre de zi cu zi. Din păcate…
Aici pare a fi cheia apetenţei cu care termenul „penal” este folosit în spaţiul public…sună pe gustul majorităţii! Termenul „penal”, în înţelesul său actual, să fim înţeleşi, de „individ penal”, ca descriere a unei persoane corupte. Din păcate pentru utilizatorii săi publici, „adjectivul” penal nu se poate alătura niciodată substantivului om, dreptul poate fi penal, urmărirea ca şi acţiunea pot fi penale, procesul poate fi penal, Codul este la rândul său penal, procedura după caz, penală, omul nu poate fi insă niciodată „penal” nu există „individ penal”. Un individ se poate găsi în situaţia de a fi suspect într-un dosar penal, inculpat sau condamnat penal, dar niciodată nu va fi el însuşi penal.
Puţine sunt subiectele care pot trezi sau menţine interesul public şi care nu trec prin lupa atentă a sondajelor de opinie, pentru ca mai apoi să poposească în discursul politicienilor. Domeniul juridic, cu precădere în faţeta sa judiciară, mai spectaculoasă şi mai aproape de cetăţean, întrepătrunsă cu viaţa acestuia de zi cu zi, nu a scăpat nici el interesului politic. Trist şi frustrant pentru cei care îl slujim, în haina de avocat sau în cea de judecător…

(articol preluat din revista „Balcanii și Europa”)

Parteneri