După întrevederea bine intenționată, dar extrem de controversată, de la Cotroceni cu reprezentanții străzii, președintele Klaus Iohannis a ieșit către popor, cu un discurs în direct. La finalul său, putem spune că am rămas cu falca picată, incapabili să înțelegem ce jocuri face, de fapt, președintele și ce mesaje vrea cu adevărat să transmită românilor.

Există o regulă de fier în democrație, pornind de la ideea că dreptul fundamental al cetățeanului este de a protesta în stradă atunci cînd simte că guvernanții nu își fac datoria corespunzător și au fost epuizate mijloacele tradiționale de transmitere a nemulțumirilor.

Acea regulă e că mai-marii statului au obligația să reacționeze imediat, să asculte vocea protestatarilor și să oprească manifestările de stradă, cu promisiunea aplecării asupra doleanțelor publice.
Revoltele străzii sunt eficiente, dar și păguboase, ca imagine de ansamblu, conturînd impresia externă a unei țări cu mari probleme. Cu cît durează mai mult, cu atît temerile externe sunt mai mari, apar fluctuații ale monedei naționale, căderi la bursă, blocări de investiții șamd.

Protestele de stradă sunt, într-un cuvînt, o rană deschisă a oricărui regim democratic, iar hemoragia trebuie oprită cît mai rapid.

Întotdeauna cînd șefii de companii se întîlnesc cu greviștii, prima solicitare după dialog e oprirea grevei.
Întotdeauna cînd șefii de stat ori de guvern se întîlnesc cu lideri ai protestelor civice și se deschide un canal puternic de dialog, prima cerere, mai înainte de a trece la rezolvarea problemelor, e renunțarea la manifestările care blochează circulația, dau peste cap viața orașului, antrenează trupe masive de ordine publică, creează impresia de anarhie șamd.

Doar dacă părțile nu se înțeleg defel, e de înțeles ca protestele să continue.

Klaus Iohannis s-a înțeles foarte bine cu liderii societății civile și ai străzii, a notat atent doleanțele și a promis ferm că le va negocia dur cu clasa politică. Între el și stradă s-a creat o punte a bunăvoinței solidă, cu atît mai mult cu cît întrevederea de azi ieșea din limitele Constituției.

În mod ciudat, însă, Iohannis nu a suflat o vorbă despre necesitatea renunțării la proteste, nici în discursul rostit după întrevedere, nici în cadrul acesteia.

Încă mai aiuritor, el a dat semnalul contrar, al necesității continuării protestelor de stradă în zilele care urmează, anunțînd că va veni personal în piață să discute cu manifestanții, dar fără specificarea zilei, din motive de securitate. Nu azi, ci undeva, într-un viitor nedeslușit…

De ce nu a cerut președintele țării protestanților să rămînă, de mîine, în case, odată ce ”v-am văzut, v-am auzit”, cum s-a exprimat, și a recepționat atent toate revendicările lor?

De ce nu a făcut președintele țării niciun efort să stopeze o revoltă de stradă care a cuprins întreaga Românie și care acoperea, azi, trei din primele cinci știri, ca audiență, la Euronews?

De ce pare președintele țării interesat mai degrabă să prelungească starea de fapt, anunțînd că seria de discuții se va încheia abia la finele săptămînii viitoare?

De ce nu pare Klaus Iohannis speriat de perspectiva destabilizării țării în urma respectivelor proteste, deși pînă și placidul Mugur Isărescu avertizează că ne confruntăm cu pericole economico-financiare în cazul tergiversării numirii unui nou guvern?

Există, oare, forțe oculte interesate nu în rezolvarea, ci în acutizarea situației de criză de la noi, – mai ales în context extern (nici Moldova nu are guvern), cînd iarna bate la ușă, țara nu are buget, problema imigranților presează tot mai tare – forțe al căror joc îl face, conștient sau nu, șeful statului?
Sunt cîteva întrebări care ar reclama, credem noi, un răspuns urgent.

Sursa inPolitics.ro