Prof.Univ. Dr.Eugen Blaga: „De dată recentă”

 

De multă vreme s-a așezat trainic în vorbirea curentă sintagma „…de dată recentă”. Ea dorește a înlocui termenii de recent, actual, de astăzi, de acum, de actualitate și altele asemenea. Sintagma se vrea prețioasă, relativ elitistă, concentrată, pentru a înlocui mai multe cuvinte din propoziții sau fraze ce ar desemna același înțeles.
Evident, acceptăm formularea, mai ales că sună bine, transmite o oarecare modernitate lingvistică și o mai mare actualizare a limbii scrise la cea vorbită.(În limba scrisă au pătruns, însă, mult prea multe „inovații” și „modernități” lingvistice împrumutate din limbajul de gang, din cel hipersimplificat al internetului sau din argoul de club. Ca să nu mai vorbim de preluarea, în vorbirea curentă, în chiar dialogurile publice, a limbajului cu conținut manelistic, vulgar, depravat, sau cu conotații sexual-aluzive sau agresive).
„De dată recentă”, deși, aparent, vrea să simplifice, să scurteze lungimea obositoare a unor construcții care spun exact același lucru, diluează componenta temporală a expresiei, subțiază certitudinea, îngăduie alternativa, introduce incertitudinea sau nesiguranța așezării subiectului sau situației în timp. Pentru că adjectivul „recent” folosit doar ca atare, dincolo de a fi înglobat în alte construcții lingvistice, localizează precis, asigurînd că evenimentul s-a petrecut, s-a întîmplat, a apărut de curînd, datează de puțină vreme, este proaspăt și actual, cu alte cuvinte „există de puțin timp”, de cele mai multe ori intervalul de timp fiind cunoscut.
Uneori expresia se asociază doar individului/indivizilor, faptelor, întîmplărilor, și mai puțin lucrurilor.

Substantivul feminin „dată” dă o indicație precisă, a timpului calendaristic în care s-a întîmplat un eveniment sau un fapt, pe cînd „de dată recentă” introduce din nou arbitrariul, aproximativul, incertitudinea, data neprecisă, „recent” putînd fi și azi, și ieri sau alatăieri, dar și oricînd în trecut.
„Dată” este asociat cu alte cuvinte în construcții cum ar fi „pe dată ce” cu sensul „pe loc” sau „acum”, sau în formularea „de data asta”, adică împrejurarea în care ne găsim acum, dar și în expresia „o dată pentru totdeauna” cu înțelesul de definitiv.
Am întîlnit sintagma „de dată recentă” în multiple formulări, chiar și în construcții în care nu era necesară sau unde transmitea incertitudini în locul certitudinilor absolut necesare. Iată doar cîteva: „noutățile de dată recentă din legea insolvenței”, „modificările de dată recentă ale legii privind medierea”, „păcălelile de 1 aprilie – o tradiție urbană de dată recentă”. Am mai întîlnit-o chiar și în domenii aparținînd spectrului științific: „probleme medicale de dată recentă”, sau „colecția de obiecte de artă țărănească a Muzeului Țăranului”, sau chiar în titlul unor opere literare, cum ar fi cartea lui About Schmidt „Portret de dată recentă”.
Dar, mai mult decît în oricare dintre construcțiile lingvistice ce utilizează această sintagmă, mi-a transmis speciale semnificații atunci cînd este utilizată în zona publică și, mai ales, în zona politicului (Chiar și folosirea abuzivă a substantivului feminin zonă, iată, pe care îl folosesc prea mult și eu, enervează, cu atît mai mult cu cît știm cui aparține, precum și traseul infracțional al „inovatorului” lingvistic. Nu demult a mai lansat unul, „complicat”, la care au sărit să-l folosească toți. Deci individul „prinde” încă.).
Avem oameni politici (unii își spun, necuvenit, politicieni) de dată recentă, iohanniști de dată recentă, oameni de cultură de dată recentă, bogăție, avuție, trai bun, toate de dată recentă, doctori în științe, aristocrați, regaliști, lideri, experți, consultanți, consilieri, ziariști/publiciști/gazetari, oameni de televiziune. Toți de dată recentă. Și, se vede!
Nu avem, în schimb, sintagma „oameni de dată trecută”. Este nedrept. Pentru că avem politicieni de dată trecută acum în arest, oameni de afaceri de dată trecută acum faliți, insolvenți, evazioniști, mituitori, devalizatori de bani publici. Mai avem oameni de presă de dată trecută, de pe vremea în care presa mai era scrisă și mai era credibilă. Avem în viață chiar și președinți de dată trecută, care nu-și acceptă trecutul, sperînd că vor mai fi cîndva de dată recentă, deși vremurile, faptele, oamenii i-au abadonat de multă vreme.
„De dată recentă”, rămîne, însă, o nevinovată și banală sintagmă lingvistică rareori băgată în seamă. Nici măcar lingviștii profesioniști nu o remarcă, așa cum, vinovat, nu remarcă schingiuirile la care este supusă limba.
Lumea, obosită de prea multele cuvinte din jur, acoperiți, din ce în ce mai mult, de vorbe și mai puțin de fapte, ignoră limba, evoluțiile ei, suferințele ei, strigătele ei de disperare, pentru că, vai, este posibil ca, nu peste mult timp, curățenia ei, ingenuitatea și frumusețile ei unice, cum alte limbi nu au, să dispară.
Și, iată, spontan, îmi revin în memorie, ca o atenționare, ca un strigăt de frică, celebrele versuri, „de dată trecută”, ale lui Gheorghe Sion: „Mult e dulce și frumoasă/Limba ce-o vorbim,/Altă limbă-armonioasă/Ca ea nu găsim”.