După ce comuniştii ne-au făcut şi au gestionat, o ţară, din care au lipsit apa, lumina, căldura, gazele, săpunul, mâncarea, locuinţele, hainele, mijloacele de transport şi şoselele sigure pe care să putem circula în siguranţă şi confort, fără mijloace de comunicare, dar cu multe fabrici şi uzine, multe combinate de toate felurile de la industria grea la cea uşoară, exploatări miniere, o flotă comercială şi una de pescuit oceanic, transport feroviar, agricultură şi zootehnie industrială,etc.
Cu toate că, în această ţară cu o ideologie greşit- comunistă, sute de mii de români au suferit şi chiar au murit în închisorile politice, sau au cunoscut gulagul autohton prin deportări masive, spre zone izolate, numai pentru curajul de a se opune acestui regim ilegal, criminal şi odios, societate, pentru care fiinţa umană, practic, nu avea nici un drept.
Deşi, noi toti, am îndurat 50 de ani de Comunism şi Dictatură, apropiată cu cea din Coreea de Nord, şi care inevitabil ne- a dus spre o revoluţie cu mii de victime, ca să schimbăm o ţară comunistă într-una capitalistă, dintr-o societate unde trona dictatura şi fenomenul totalitarismului într-un stat democrat de drept, unde există pluripartitism, economie funcţională de piaţă şi o societate civilă puternică, căci în ţările cu dictaturi, societatea civilă practic nu există.
De 27 de ani, de capitalism de junglă, vrem să facem trecerea de la o societate la alta dar, din păcate, fără mari realizări bătând pasul pe loc, am ajuns azi să ne justificăm în mod penibil, spunând, mereu şi mereu, obositor de-a dreptul că, suntem încă o ţară tânără, că facem reformă şi restructurare, că vrem schimbare, că vrem să scăpăm de tarele trecutului şi să ne fie respectate drepturile fundamentale ale omului şi cu certitudine ne dorim, să trăim cu toţii în demnitate, dar nu prea facem nimic pentru a obţine asemenea lucruri.
Şi ce avem după aceşti 27 de ani de mare „travaliu”, de reforme interminabile de tot felul de ratări şi bâlbâieli, de aşteptări şi eşecuri, de pierderi umane şi materiale, insurmontabile.
Ce ne- a mai rămas ? Aproape nimic.
Am rămas fără industria grea dar şi fără cea uşoară, am distrus industria de armament, industria de construcţii de maşini de mare capacitate, de locomotive şi vagoane, la fel cum am distrus toată industria de maşini agricole. Am vândut pe te miri ce marile combinate , de la industria grea la cea uşoară, care au dat zeci de mii de locuri de muncă în perioada comunistă, cum ar fi combinatele de tablă şi sârmă, a celor de ciment, dar şi al marilor rafinării care cândva aducea mulţi bani la bugetul de stat.
După ce am desfiinţat vestitele CAP-uri, care dădeau de mâncare unei Europe întregi, mai puţin „pedepsiţilor de serviciu, adica nouă românilor”, noua conducere a României după Revoluţia din 1989 sub conducerea nomenclaturistului comunist din eşalonul trei- Ion ILIESCU, prin lege s-au redat pământurile roditoare ale ţării, în mod corect, în mâna unora neprofesionişti şi cărora le lipseau uneltele de muncă, ei fiind de fapt cu certitudine adevăraţii proprietari. Şi ce am realizat, am ajuns de la o agricultură de producţie industrială la una de subzistenţă.
Am închis rând pe rând aproape toate combinatele zootehnice din agricultură, mari producătoare de carne de porc, vită, oaie şi pui. Ne-am bătut joc chiar şi de şeptelul acestei ţări, din lipsă certă de hrană pentru ele, dar şi din multă indolenţă şi lipsă de profesionalism.
Am închis porţile la zeci de mine, cu minereuri de toate felurile, lăsând fără locuri de muncă sute de mii de mineri, pe care i-am compensat cu câteva salarii minime pe economie, pentru care s-au bucurat doar cîteva luni, după care au luat drumul pribegiei, revenind mulţi dintre ei în agricultura Moldovei de unde au provenit iniţial lăsând în acelaşi timp şi bugetul ţării fără resurse din lipsă de exploatare eficientă.
Halal ţară!!!!

Prof.univ.dr. Florentin SCALETCHI
(Va urma)