Bună seara, dragul meu! Ce vreme, ce plâns al norilor e pe pământ. Sau poate mi se pare, și nu cerul plânge. Nu știu! Confund deseori lucrurile. Mi se arată opusul a ceea ce cred, ce înțeleg, ce simt. De la o vreme, nimic din ce pare a fi, nu e. Când lumina încearcă să răzbată timid, o astupă ceva care întotdeauna vine cu și mai multă forță decât precedentul întuneric. Mie îmi place noaptea, noaptea mângâiată de amintiri, noaptea cu libertățile ei la visare, nu cea obscură, plămădită din întunericul lumesc. Nu-mi place noaptea întinsă ca o pecingine peste soarele care încearcă să răsară.
Ce faci, cum îți e? Cum vezi lumea de acolo? Cum ne oglindim în ochii tăi? Mi-aș dori să nu privești ce-i aici. Poate doar să zărești din când în când ce-i bun, ce-i frumos, ce-ți produce liniște. Altfel, ține-te departe. Vei fi dezamăgit de unii oameni. Vei suferi pentru noi. Te vei chinui că nu găsești drumul înapoi. Fii liniștit, departe de tot! Vom găsi cumva calea.
Știi, Luciana a încheiat clasa a VIII-a! Eu nu cred. Îi povesteam că ieri, în prima zi la grădiniță, când avea trei ani și jumătate, am întâmpinat dificultăți când am mers s-o iau acasă. Nu voia să meargă. Atât de mult îi plăcuse totul. Copiii, doamna educatoare. Acum, la final de gimnaziu, lucrurile au stat cu totul altfel. A plecat fără regrete. Ce-a fost important pentru ea în anii aceștia a pierdut pe parcurs. Mai întâi pe doamna învățătoare Veronica, în clasa a II-a, când a fost prima ei confruntare cu moartea cuiva drag. Apoi, anul trecut pe doamna profesoară de română, care a ales altă școală, dar cu care s-a văzut în alte împrejurări. Despărțirea de doamna dirigintă, astăzi, o afectează, dar știe că se vor mai vedea. Colegii de asemenea și-i va mai reîntâlni. Nu e melancolică, și mă bucur. Începe însă s-o preseze examenul care se apropie. Ce bine i-ar fi fost cu tine alături. Nu mai putem schimba nimic, ce folos să ne gândim la cum ar fi fost, nu? Ne mobilizăm pentru ce va urma. Aș vrea s-o țin departe de neliniștile care se abat asupra noastră, dar nu știu cum se face că de câte ori primesc vești rele, e în preajma mea, iar ea era greu de păcălit la trei ani, acum chiar nu am nicio șansă să-i ascund adevărul.
Nu i-a fost ușor să te vadă stingându-te în fiecare zi câte puțin, chiar dacă nu ți-a știut cu totul suferințele, nu le-a văzut prin ochii mei. Îți amintești că uneori mă întrebai de ce nu vine mai des la tine? Pentru că nu putea. Pentru că oricât de puternică se dădea îi vedeam lacrimile, iar glasul ei refuza să se facă auzit pentru a nu-și deconspira slăbiciunea.
Știi ce e cel mai dureros, dragul meu? E dureros că din toți anii, din toate cele trăite, suferința se așează în fața tuturor momentelor frumoase. Ea le acoperă, pune stăpânire pe ele. Le alungă. Doar ea vrea să se vadă, să fie retrăită, de parcă ar fi fost puțin ce-ai îndurat, ce-am îndurat toți trei. Nu pot să alung amintirea clipelor grele. Panica. Neputința. Te visez uneori ca atunci, în granița fină dintre viață și moarte. În zbaterea aceea de a te ajuta să depășești cumplitele încercări. Mă întreb dacă e cumva un semn? Poate nu ți-e bine acolo. Luciana spune că nu e semn rău, ci e doar ce-am trăit intens, și e firesc să visez uneori așa. Poate că are dreptate. Trebuie să mă străduiesc mai mult să te văd doar în lumina anilor frumoși, să mă dezbar de ultimii doi, și mai ales de ultimul an.
Iartă-mă că am pornit cu scrisul în zona asta. Nu-ți face bine nici ție, nici mie. Doar că știi că nu mă pot preface. Nu pot face altceva decât simt. Nu pot râde dacă plânsul mă îneacă. Nu pot să fac cuvintele să zâmbească, dacă cerneala este neagră. Nu pot …
Înainte de a-mi lua rămas bun, îți spun că am decis în privința concertului din luna august, cu Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius. I-am cerut o altă posibilă dată. Mi-a spus 16 sau 17. Am ales 17, într-o zi de miercuri. De ce? M-am gândit că 16 e prea aproape de 15 august, când oamenii petrec, își sărbătoresc prietenii, pe cei dragi. Așa încât am lăsat o zi de refacere pentru cei care vor veni, iar Alexandru a fost de acord. Luciana are altă părere. I s-ar fi părut mai potrivit de Sfânta Maria. Decizia a fost luată. Până atunci, să fim sănătoși!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
