Reporterul întreabă, poetul răspunde

• Cine a fost întâiul, POETUL sau JURNALISTUL?

Mărturisesc că nimeni nu m-a întrebat aşa ceva până acum. Dacă ar fi să amintesc o cronologie, cred că am debutat ca poet. Student fiind, am publicat poezii în „Luceafărul”, în „România literară”, dar gazetarul a secondat întotdeauna poetul. Nicio clipă de când am intrat în presă n-am dezertat de la scrisul jurnalistic. Am scris multe cărţi de publicistică.  Eram ziarist la Râmnicu Vâlcea, aveam o rubrică săptămânală, o rubrică de scriitor, scriam despre mănăstiri, despre sălciile pletoase de pe Valea Oltului, despre Arnota, pusă în pericol de exploziile carierei pentru Combinatul Govora, despre mormântul fără trup al lui Brâncoveanu de la Hurezi, despre culele de la Măldăreşti şi am scris o carte, o carte despre locurile memorabile de pe Valea Oltului. Un capitol      l-am dedicat hidrocentralei de la Lotru, am fost gazetar în perioada când se făcea această hidrocentrală, despre care cred că este o realizare unică în lume, iar un lucru interesant, pe care mi-l amintesc, este că litrul de apă de acolo era mai scump decât un litru de bere.

Dacă a fost primul poetul sau jurnalistul, nu prea mai contează acum, contează că, şi poetul şi ziaristul trăiesc unul împreună cu celălalt. Gazetarul îl ajută pe poet să supravieţuiască, poetul îi dă o mână de ajutor gazetarului, pentru că toată viaţa am trăit din scris şi lucrând în presă. Am lucrat foarte multă vreme în presa cotidiană, ajungeam la 3 noaptea acasă, la 8 plecam din nou, îmi vedeam copiii numai noaptea. Visam să ajung la o revistă literară. Când am preluat suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, după Ion Cristoiu, am crezut că scap de ziar. N-am scăpat de ziar, eram adjunct la ziar şi şef la supliment. Dar nu mi-a fost greu să scriu, am scris întotdeauna cu uşurinţă, iar când am avut timp am citit şi am colindat.

• Ce înseamnă pentru dumneavoastră POEZIA?

Eu comunic prin poezie. Când sunt timid scriu versuri. S-a scris despre mine că sunt un poet al iubirii. Şi eu am răspuns că sunt de meserie îndrăgostit. Meseria mea de îndrăgostit m-a ajutat să comunic. Poezia e un fel de comunicare. Îmi place să scriu, ceea ce enerveaza uneori critica literară, poezie solubilă, pe înţelesul public, poezie care poate fi spusă de pe scenă, poezie care să mângâie auzul. Şi faptul că am realizat aproape 800 de spectacole pe stadioane sau în săli de sport m-a deformat în sensul că scriu mai ales poezii pe care să le pot citi de pe scenă. Peste 200 de poezii, nu doar ”Bună seara, iubito”, sunt cântece.

• Cum credeţi că este văzută POEZIA în România zilelor noastre? Ce rol are ea?

Poezia în zilele noastre nu mai e văzută. Pentru o mare parte din oameni, poezia nu mai există. E adevărat că, dar nu e o consolare, în general lumea nu mai gustă cartea. Eu însumi citesc din ce în ce mai puţin şi a fost pasiunea vieţii mele. La Sângeru încep o carte, la Bucureşti, pe noptieră, am altă carte, iar când călătoresc, încep o alta. Sunt oameni, navetiştii lumii de azi, care mai citesc, oameni speciali, pentru care lectura contează încă. Dar sunt şi oameni care nu mai citesc deloc. Şi nu vorbesc de oameni care nu au avut niciodată atingere cu cartea, ci despre cei care în mod normal au citit, dar nu mai au timp să citească, nu mai au tragere de inimă, să zic aşa.

• Menţionaţi o carte sau o personalitate care v-a influenţat?

Mama. Mama a scris poezie, a publicat și câteva plachete la Editura ”Eminescu”, condusă atunci de Valeriu Râpeanu şi, încercând s-o imit, am început să scriu poezii, deşi eu visam să ajung romancier. În clasa a patra, acesta era visul meu, trudeam să scriu un roman. Primele mele încercări de proză de pe atunci datează.  Şi încă nu mi-a ieşit din cap ideea aceasta.

• Nu e timpul trecut. Acum, dacă aţi putea evada în timp şi spaţiu, precum sărmanul Dionis, unde aţi merge şi de ce?

Am evadat şi evadarea mea este definitivă. Am evadat din Bucureşti la Sângeru, întorcându-mă în locul naşterii mele, pe care l-am găsit pustiit în parte, dar mi-am regăsit, ceea ce  medicii americani numesc aerul rezidual. Se zice că atunci când inspiri prima gură de aer în locul în care te-ai născut, o parte infimă din acel aer îţi rămâne în plămâni pentru tot restul vieţii. Aerul naşterii mele l-am regăsit acolo. Se zice că te simţi bine întotdeauna acolo unde te-ai născut, pentru că rezonezi cu cosmosul. La prima respiraţie, nu tragi doar o gură de aer în tine, ci tot universul, luna, stelele, cerul, pământul, gravitaţia.

• Considerați că trebuie să existe o limită de exprimare în poezie?

Nu, limita de exprimare este doar frâna pe care ţi-o pui tu. Nichita, de exemplu, nu avea nicio limită de exprimare. El inventa cuvinte, scria zece poezii într-o singură poezie, pentru că versurile nu aveau, uneori, nicio legătură unele cu altele.

Titlul poeziei nu trebuie neapărat să aibă legătură cu poezia, ci poate fi o poezie în sine. Limita ţi-o pui în funcţie de ceea ce vrei să fii. Eu sunt mai aproape de poezia clasică, rimată, ritmată, cu melodie în ea şi cu puterea de a transmite direct, fără efort, sentimentul profund pe care-l încerc.

• Care este POEZIA dumneavoastră de suflet?

N-am nicio poezie de suflet, am numai poezii scrise, unele pe care le-am introdus în cărţi. Ţin la toate poeziile mele şi, în general, ţin în mod special la o poezie imediat după ce o scriu, după două-trei zile începe să îmi fie străină.

• Ce credeţi că ar trebui să facă un POET ca să rămână în memoria vremurilor?

Să îşi dea foc. Într-o lume în care nu se ţin minte decât faptele abominabile, doar gesturile extreme mai aduc notorietate. Totuşi, vreau să cred că o operă serioasă şi consistentă determină lumea, cea care va mai fi după atâtea sumbre previziuni, să te pomenească, să te ţină minte.

• Care este mesajul dumneavoastră pentru elevii Colegiului Agricol?

Să fie demni de profilul liceului, să fie elevi adevăraţi fiindcă nu vor mai prinde niciodată anii aceştia. Efebii din Grecia antică nu doar se îndrăgosteau sau începeau să cunoască armele, dar atunci se formau filosofic. E perioada în care trebuie să citeşti, să te autoclădești, să nu treci pe lânga ea. Deci, dacă sunt elevi să nu treacă pe lângă statutul de elev pe care îl mai prind greu sau nu îl mai prind niciodată.

Vă mulţumim pentru interviul acordat, va urăm succes, sănătate şi putere de muncă!

Interviu realizat de Loredana Duca, Profesor de limba și literatura română – limba engleză – Valea Călugărească