Întrecerile şi ambiţiile româneşti ruinează psihicul copilului

 

  copil furiosCopilul e bine să ştie că poate face şi greşeli.

Lăsaţi copilul să se dezvolte normal, fără a urmări să fie mereu primul. Copilul poate fi marcat pe viaţă în sens negativ de dorinţa părinţilor de a-l băga în faţă, de a-l pune să se afirme. Sistemul competitiv din România nu face decât să pună presiune pe copil, care va suferi dacă nu va face faţă aşteptărilor părinţilor, scrie romaningermania.ro

Distribuie prietenilor

Toate acestea le puteţi înţelege mai uşor fiind la distanţă de România, ca urmare a unei perioade îndelungate de colaborare cu „Erziehungsberatungsstelle”, după ce veţi citi cărţi germane de specialitate despre creşterea copilului, dupa ce veţi vorbi şi întreba educatoarele de la grădiniţă precum şi alţi părinţi (nemţi), şi veţi urmări discuţiile de pe forumurile germane pentru părinţi.

Cărţile de copii sunt o sursă bună de inspiraţie iar poveştile de la teatrul de păpuşi şi participarea la diverse activităţi cu copilul dvs. ajută la cunoaşterea mentalităţii acestei ţări şi a modalităţilor în care să încurajăm copiii fără a le fixa un anumit ţel (poate greu de atins).

Germanii întreabă mult şi se documentează mult, cu privire la orice. De aceea discuţiile cu alţi părinţi pot avea loc pe teme de educaţie, germanilor le va face plăcere să povestească şi vor fi plăcut impresionaţi că le cunoaşteţi mentalitatea.

Cei care vin din ţări unde există o cu totul altă mentalitate pot afla totul despre educaţia germană la „Erziehungsberatungsstelle” (pe internet găsiţi care sunt cele mai apropiate centre, de unde aparţineţi). Acolo şedinţele nu se plătesc, iar părinţii sunt invitaţi să rezolve împreună cu psihologi şi sociologi problemele copiilor lor încă de la vârste fragede, sub motivaţia că problemele mici de acum, nebăgate în seamă, mai târziu se vor acutiza.

Psihologii vă vor explica cu răbdare cum se acţionează corect în tot felul de situaţii (între copii şi între părinţi şi copii), şi mai ales despre concepţiile germane.
Faţă de lucrurile aflate aici, o mare parte dintre concepţiile de educaţie din România (mai ales cele folosite de oamenii mai simpli) par total greşite, şi în orice caz vor lăsa urme pe viaţă pentru copil.

De altfel, ne amintim fiecare ideile româneşti propagate de majoritatea părinţilor, şi anume: copiii trebuie să facă totul bine, să înveţe, să ia numai note bune etc. Cu alte cuvinte, de dorinţa majorităţii părinţilor români ca oraslele lor să fie primele la toate disciplinele.

Învăţăm de la nemţi că putem face greşeli

Pe măsură ce mentalitatea germană vă este cunoscută, puteţi realiza, de pildă, că nici un copil nu poate face totul perfect şi că nici nu trebuie. Un copil nu trebuie să fie primul la toate şi nici nu este posibil, pentru marea masă a copiilor, fiindcă fiecare are alte „înclinaţii”- unul a sport, altul la matematică, altul la muzică etc.

A-i cere unui copil mai mult decât poate e o greşeală, pentru că nu va mai avea încredere în el”, este părerea unanimă a psihologilor germani. “Copiii trebuie învăţaţi că au voie să facă şi greşeli”, spun specialiştii, şi aceasta poate suna aproape ca o revelaţie pentru persoanele venite din Europa de Est şi care au trăit destui ani în comunism.

De altfel, la toate locurile de joacă  auzi cum sunt liniştiţi copiii care au răsturnat ceva ori s-au lovit (chiar dacă au suferit micul accident după ce nu şi-au ascultat părinţii), au stricat o jucărie sau altceva de acest gen: „Nu-i nimic, te doare?”, „Se poate întâmpla oricând”, spre deosebire de reproşurile româneşti pe care le auzi peste tot („Dacă nu m-ai ascultat, eu te-am prevenit” etc).

Copiii nu se compară între ei

Compararea copiilor între ei este o altă eroare, fiindcă fiecare are nivelul său de dezvoltare, talentele şi înclinaţiile sale.

Sigur, la vârsta grădiniţei copiii sunt tentaţi să-şi măsoare puterile şi învaţă de la alţii să se compare: „Eu sunt primul, am facut mai bine, am terminat mai repede, sâc-sâc” etc.

Important este cum abordează cu ei părinţii aceste teme. Dacă li se explică micuţilor că – de exemplu la un joc – nu este important neapărat cine e primul, ci distracţia, poate că în cele din urmă copilul înţelege că ţelul în viaţă nu este să fii primul şi atât.

Dacă le este încurajată şi acasă această idee că trebuie să câştige mereu, copiii vor plânge dacă nu vor câştiga fiecare joc sau vor avea adevărate depresii la şcoală dacă nu sunt primii.

În afara şcolii, copiii care în loc să se joace îşi fac în ciudă reciproc, pierd cu totul bucuria jocului. Cei care îi agasează pe alţii că ei sunt mai buni, punându-i pe ceilalţi în inferioritate, nu vor fi probabil prea iubiţi de colectiv. Pe de altă parte, probabil că o anumită nesiguranţă determină copiii să afirme mereu ca sunt cei mai buni, ca şi când ar încerca să obţină o confirmare (poate le lipsesc încurajările familiei?)

După cum este evidenţiat aici (dar cunoaştem cu toţii din România), de cele mai multe ori acest comportament de competiţie cu orice preţ şi în orice domeniu este o continuare a mentalităţii părinţilor care se uita cam mult la „capra vecinului” şi fac mereu comparaţii.

Spune o poezie la musafiri!” – dresură de circ

Tot la acest capitol se înscrie şi spectacolul pe care este nevoit un copil român să-l dea cînd vin musafirii(încă persistă acest obicei în multe familii!), să recite poezii sau să cânte (sub presiunea că „altfel ai să vezi tu sau nu mai primeşti nu ştiu ce”). Nu ne referim la situaţiile când micuţul e dezinhibat şi face toate astea de plăcere. Personal, aceste presiuni asupra copiilor „să facă frumos” ca să vadă rudele câte lucruri ştiu, îmi aduce amintele de animalele de la circ nevoite să dea reprezentaţii sau de câinii ţinuţi în lesă şi care fac tumbe pentru a primi bucăţica de zahăr).

Copilul meu nu spune poezii la comandă şi nici nu cântă în faţa unor persoane pe care nu le cunoaşte, dacă nu doreşte, eu îl întreb mereu ce doreşte să facă şi ce nu.

Sigur că aceasta poate stârni în România stupoarea unor rude mai în vârst, dar vă apără copilul de o situaţie neplăcută, de a-l pune în postura unui clown de la circ când nu-şi doreşte. În orice altă ţară civilizată din lume e o reacţie absolut normală.

De altfel, în Germania nu am văzut nici măcar un exemplu (în afara familiilor de români) în care un copil să fie îndemnat să dea un mini-spectacol cu cântece şi poezii împotriva voinţei sale. Aici dacă copilul are asemenea înclinaţii este trimis la cursuri de muzică sau la cor (şi acolo bineînţeles că pot exista şi spectacole cu public).

Comparaţiile, măsură a frustrărilor

În ultima vreme probabil că au înţeles destui şi în România că un om sigur pe el şi care are încredere în forţele propii nu are nevoie să se compare cu alţii, nici nu se gândeşte la aşa ceva. Comparaţiile sunt de cele mai multe ori o măsură a frustrărilor părinţilor.

Tot ce am prezentat aici este valabil în cazurile extreme în care a fi primul este singurul ţel urmărit. Bineînţeles, competiţia are efecte pozitive în limite rezonabile şi ale bunului simţ.

În orice caz, metoda educaţiei germane, de a ajuta un copil să se dezvolte cât mai mult în domeniile în care are talent, pricepere şi dorinţa de a lucra pare destul de corectă şi logică. Ea aduce rezultate bune pentru copiii care vor fi stimulaţi să facă ce le place, să se apropie de domeniul pe care îl iubesc.

Sursa – romaningermania.ro