Ion Marin: BIATA ROMÂNIE! – portretul țării după 25 de ani

Într-o carte pe care am lăudat-o recent chiar pe spațiul editorialului meu, am găsit și o povestire la care mă voi referi ceva mai pe larg acum. Autoarea, d-na Lia-Maria Andreiță, ne spune o poveste terifiantă de pe vremea când era consul la Roma, relatată ei de martori oculari, cu dovezi incontestabile. Era vorba de o tânără călugăriță care fusese convinsă să părăsească mânăstirea și să plece în Italia, unde se angajase ca menajeră, ce altceva, în casa unui foarte bogat farmacist care avea o fată cu multe hibe de sănătate. Numai că la capătul unui scenariu tenebros, în care este implicat și un preot, astfel că te poți duce cu gândul și la drama de la Tanacu, tânăra ajunge pe patul morții și înainte ca să-și dea duhul, este preluată și, pe baza unui consimțământ falsificat al aparținătorilor din țară, este golită de organe, din care o parte sunt destinate fiicei handicapate a farmacistului putred de bogat, care o angajase pe nefericita româncă, nu înainte de a fi făcut niște investigații ce prevesteau crima odioasă. Este cred doar o fațetă, dintre cele mai oribile, ale nenorocirilor ce-i pasc pe mulți dintre cei plecați din disperare, pe femei mai cu seamă, principala marfă a traficului de ființe, de orice fel, dar eu am reluat această înfiorătoare întâmplare fiindcă seamănă cu a țării înseși în cei 25 de ani care au trecut de la așa încă zisa revoluție.  România, care a fost golită în acest sfert de veac de industrie, fiindu-i distruse mii de întreprinderi, ca să se vândă totul ca fier vechi, de instalațiile de irigații, smulse de pe patru milioane de hectare, de petrol, sângele economiei donat altora, de gazele și de toate mineralele, de la aur la marmură, ca și de flotă și de tot ce a ținut de calea ferată și de infrastructură, ca și de bănci  și de tot ce fusese rodul unor decenii ori secole de muncă și de creație, de toate acestea și de atâtea altele, de mii de miliarde de dolari, ca valoare, date pe nimic unor profitori nenorociți, unor așa zis investitori strategici escroci, cu sprijinul unor intermediari indigeni, unor complici, criminali în privința politicii de devalizare pe care au susținut-o, România aceasta, spun, nu este decât biata fată momită spre a fi extirpată de organe.  Iar când cele ce țineau de industrie, de agricultură, de producție, de păduri, de pământ și de subsol au fost epuizate, au fost extrași și oamenii, duși să muncească pentru alții în condiții de sclavie, pe sume derizorii ce reprezintă a zecea parte din salariile celor din țara în care au ajuns, puși să facă muncile cele mai înjositoare și să trăiască în condiții mizere, fără siguranța zilei de mâine, necum a bătrâneții, fără contracte de muncă, fără asigurări, dar totuși mai bine decât în țară, din moment ce  patru milioane de oameni, jumătate din forța validă de muncă a țării, majoritatea dintre ei, fiindcă sunt și dintre cei care reușesc să se sustragă unor astfel de  umilințe, aceptă o asemenea condiție subumană. De ce s-a ajuns aici? Pentru că României i-a fost destinat din capul locului rolul de colonie, de piață de desfacere oneroasă a subproduselor, de depozit gratuit de rezerve naturale și apoi de forță de muncă gata și bine calificată în schimbul unor remunerații de mizerie. La această concluzie poate ajunge orice om de bună credință, dar o demonstrează analiști de prestigiu și nu i-aș cita aici decât pe dl. Ilie Șerbănescu, economist de incontestabilă prestanță, fost ministru al reformei, adică un om ce știe ce spune, din interior, și care demonstrează în toate articolele și intervențiile sale că România a devenit o colonie pe baza unui plan geopolitic infernal, și pe dl. dr. ec. Florea Dumitrescu, președintele Fundației ”România 2000”,  personalitate copleșitoare, între altele, fost ministru de finanțe și guvernator al băncii naționale, care a publicat numeroase cărți, studii și analize în care demonstrează pas cu pas, bucată cu bucată, cum a fost devalizată această țară, de către cine și în folosul cui. O mai dovedește între alți analiști, străini, de data asta, și cel care s-a ocupat în cărțile lui de acest neocolonialism al secolului XXI, John  Perkins, fost el însuși un asasin economic în țări din America Latină, ce reprezintă un precedent pentru România și alte state din estul Europei, dar care nu au avut nenorocul unei clase politice compradore, trădătoare, cu străbuni fanarioți și arendași nemiloși ce au pus țara pe tavă în schimbul comisioanelor ce i-au propulsat pe ei între miliardarii sau măcar mutimilionarii lumii. În urmă nu cu mulți ani, când scriam zi de zi în ”Adevărul” și apoi în ”Ultima oră” despre felul în care se scurge sângele din venele tăiate ale acestei țări, în editoriale și anchete ce-i numeau precis, cu nume și prenume, pe cei vinovați, cum arăt și în recenta mea carte ”Adevărul și corupția în serial”, m-am referit de mai multe ori la exclamația tulburătoare a unui politician străin, pentru  ce se întâmplase până atunci, dar mai ales pentru ceea ce știa că va urma: ”Biata Românie!”. O reiau acum ca titlu pentru acest portret al țării după 25 de ani, deși tare mi-e teamă că politicianul acela nu se gândise la un termen al restriștei pentru care ne căina.

Parteneri