Ion Marin : DACĂ OVI AR FI PURTAT ROCHIE, IAR PAULA BARBĂ…

Cu ani în urmă, am publicat un editorial în care vorbeam de prevalența criteriului geopolitic la Eurovision, devenit între timp vizibil pentru toată lumea, de unde și abundența articolelor și punctelor de vedere pe această temă, în ultima vreme. Altfel spus, a devenit un loc comun, demonstrat la fiecare ediție, inclusiv la cea de acum, când cele două tinere rusoaice au fost huiduite doar pentru vina de a reprezenta o nație aflată în conflict cu puterea euoroatlantică.
Acum însă altul a devenit must-ul competiției. Nivelul următor este o nouă depășire a frontierelor, tot pe seama discriminării: transexualitatea. La una dintre edițiile precedente, titlul a revenit Israelului care a trimis în competiție un transsexual, care cel puțin respecta rochia pe care o îmbrăcase, semănând a femeie până la confuzie. De data aceasta, Austria a propus ceva special, un monstru de felul acelora care făceau pe timpuri deliciul circurilor ambulante, femeia cu barbă. Prestația nu a mai contat, important este că a produs scandal, că a scindat spectatorii și telespectatorii votanți și că a dus în cele din urmă la câștigarea trofeului. Și la apariția unei noi teme de discuție cu privire la homosexualitate. Pe lângă clasica dilemă referitoare la faptul că este înnăscută sau dobândită, de acum se va putea pune întrebarea referitoare la avantajele pe care le determină, inclusiv, iată, în domeniul muzical. Sigur, scopiții au fost dintotdeauna celebri pentru rolurile de mezzosoprană, n-ar fi nimic nou, problema este ca nu cumva toate țările să înțeleagă că singura șansă este să trimită pe scena Eurovisionului astfel de reprezentanți. Ce s-ar fi întâmplat de pildă, dacă noi trimiteam un cuplu inversionist în care bărbatul să poarte rochie, iar femeia barbă, altfel spus să plusăm față de țara câștigătoare. Că la voce și la prestația artistică, sigur am stat mai bine. Poate este o soluție pentru edițiile viitoare, și asta cât mai repede, înainte ca fenomenul să escaladeze și să aibă mare trecere zoofilii sau pedofilii…