Ionut Bălan : De ce e România o ţară second hand?

ionut
E limpede pentru toată lumea că îngreunarea poverii fiscale face să migreze din ce în ce mai multă activitate în sfera neînregistrată. Cu alte cuvinte, companiile, pentru a-şi conserva productivitatea şi, implicit, veniturile, evită suprataxarea. Întrebarea este însă ce fac în acest răstimp firmele, care din diverse motive, nu pot trece “la negru”? Încearcă să stea cât mai bine în costuri cu ajutorul mărfurilor din import, realizate în condiiţii de productivitate superioară, dar şi a know how-ului şi a unor servicii importate.

Din păcate, cei care oferă respectivele bunuri nu le vând la un preţ atât de mic la cât se aşteptau agenţii noştri economici, fiindcă exportatorii străini îşi dau seama că românii nu le produc. Altceva ar fi fost dacă importurile în cauză erau concurate de mărfuri autohtone, pentru a intra la un nivel mai redus de preţ…

Dar asta, după cum spuneam, se întâmplă în economia la vedere, pentru că în economia subterană, care nu e trasă în jos de taxare, se realizează sporuri de productivitate. Sigur că e greu de spus cât e nivelul economiei informale, în comparaţie cu cel al economomiei contabilizate, dar cu certitudine relaxarea fiscalităţii e remediul pentru această “maladie”. Pentru că economia la vedere atrage bunuri din import la preţ mare, care diminuează productivitatea economiei necontabilizate. Ceea ce face să fim dezavantajaţi şi când avem şi când n-avem mărfuri. Când n-avem apelăm la bunuri scumpe, din import, cum sunt cele văzute în economia formală, când avem – cum e cazul mărfurilor produse în economia subterană – ne sunt subplătite.

Distribuie prietenilor

De aici se observă că nu suntem luaţi în serios ca partener de business, în condiţiile în care acest termen implică schimb şi participarea la diviziunea muncii în Uniunea Europeană. Iar vina pentru că ceea ce vindem este ieftin, iar ceea ce cumpărăm e scump, aparţine clasei politice postcomuniste, ce n-a avut expertiză economică. Singurele eforturi făcute de politicieni, care datează, de mult, de pe vremea Guvernului Năstase, au fost intrarea în NATO şi UE.

Integrarea euro-atlantică fireşte că e bună, dar nu ajunge. Guvernul menţionat – ultimul de care se poate spune că a avut ceva viziune – s-a mărginit la tratarea politică a afecţiunilor economice. Fără să meargă însă mai departe, să se preocupe de creşterea productivităţii, pentru ca după câştigul de eficienţă economică, venit pe seama reformelor structurale, să fim recunoscuţi drept parteneri de afaceri de către străini.

Noi, românii, am încercat să obţinem o oarecare legitimitate economică prin intermediul înţelegerilor politice, dar fără a avea expertiză în domeniu. Şi, din nefericire, pentru acest handicap, suntem taxaţi în continuare.
Articol preluat integral de pe jurnalul.ro